În ultima sa carte, „Elegie pentru uman”, scriitorul sibian Radu Vancu face o pledoarie pentru bucuria de a fi în epoca aceasta post – umană, robotizată, în care noi suntem ultima generație jumătate dinozauri – jumătate păsări.
Dinozauri? Adaptați perfect la Galaxia Gutenberg a lecturii. Dinozauri cum suntem, spune Vancu, să ne bucurăm de offline cât de mult, de așteptare, de timp liber, de tristețe, de Celălalt, de viața care palpită lângă noi. Păsări? Zburători în online, captivi ai lumii vizuale, plini de anxietățile senzaționalului, uitând de empatie și „ucigând” vise cu violența cibernetică, cu violența algoritmilor niciodată mulțumită.
Reporter: Unde este organul poetic în corpul nostru?
Radu Vancu: Dacă e să vorbim de poezia din carte, cred că este un organ echivalent cu urechea muzicală. Unii dintre noi o avem, alții nu. Distingem melodia fără să fim infirmi în raport cu ceilalți. Poezia are ochi poetic. Capacitatea de a transfera cuvintele din pagină în imagini din mintea ta. Să transformi cuvintele într-un videoclip. Dacă reușești să faci lucrul acesta poetul e bun. Dacă nu, poetul nu este bun. Sau dacă nu reușești niciodată să faci asta, e clar: nu ai ochiul poetic.
Reporter: Cum s-a făcut ochiul tău poetic?
Radu Vancu: Nu am învățat asta la școală. Este o tehnică. Nu trebuie să vezi tema poeziei, motivele ei, la ideologia ei. Trebuie să vezi imagini. Trebuie ca textul să construiască imagini. În ceea ce mă privește, lucrul acesta l-a făcut o Biblie ilustrată, dăruită de bunica din Cisnădie. Ea spunea niște povești tulburătoare pentru mine. Atunci am simțit că acele cuvinte devin imagini. De atunci am cerut tuturor textelor intensitatea aceasta mistică. De asta am ajuns la poezie, deși am început să scriu proză întâi. M-am apucat de poezie când m-am îndrăgostit. Eram în clasa a opta. Era o fată la care țineam foarte mult, am scris poezie și am avut succes. Mi-am dat seama că există un utilitarism al poeziei. S-a trezit fiara sentimentală din mine. Erau proaste poeziile, dacă le judec, de fapt le-am dat și foc. În adolescență mi-am descoperit dimensiunea neroniană din mine. Odată pe an, adunam ceea ce scriam și incendiam textele ritualic. Aveam conștiința că erau sentimentale și atât.
Reporter: Ai scris o amplă analiză, „Elegie pentru uman”.
Radu Vancu: Noi trăim în epoca post-umană, biologic suntem hibrizi. Om și cibernetică. Aici sunt două școli de gândire. Post-umanul este o revanșă asupra umanului. Aici se spune că tot ce s-a întâmplat oribil în modernitate, totalitarism, eșecurile astea ale modernității, se răzbună. Există o altă școală de gândire care vede altfel postumanul, școală la care ader și eu. În epoca asta post-umană, dacă vrem să construim cu adevărat ceva consistent și remarcabil trebuie să acceptăm vechile valori ale umanului. Empatia și atenția la Celălalt. Postumanul doar trebuie să ambaleze aceste valori. „Elegie pentru uman” cam asta e. Există încă valori umane cum spuneam și brand-uri care merită conservate și salvate. Asta e de fapt pledoaria mea pentru salvarea unora dintre valorile umane.
Reporter: Offline ai reușit să traduci poeți, să scrii poezie, cartea despre post-uman. Să participi la protestele din Sibiu.
Radu Vancu: De fapt centrele de gravitație ale vieții noastre, tot ceea ce avem este în offline. Lucrurile reale există încă în afara rețelei. Încă nu ne-am transferat viețile integral pe rețea, nu suntem conținuturi de biți turnate undeva într-un cont și care să genereze o figură, un contur, o ființă. Prin urmare, pledoaria mea pentru offline este asta: dacă vrei ca viața ta să aibă conținut și realitate, închide din când în când calculatorul. Închide din când în când telefonul și uită-te la cauzele prime ale lucrurilor pe care tu le observi. Lumea s-a transformat într-un ecran global, cum spune Lipovetsky. Poate suntem ultima generație care să aibă șansa aceasta a vieții reale în offline integral. Noi suntem încă o generație hibridă ne-am născut în Galaxia Gutenberg, a cărții și stăm cu un picior în Galaxia Zuckerberg, a imaginii.
Creierul nostru încă funcționează ca producător de text și am învățat să ne adaptăm la noua lume care este producătoare de imagini, în care creierul produce imagini pe care le concretizează. Spun așa: să profităm de șansa asta, de faptul că noi suntem pe falia asta a revoluției tehnologice. Sigur, că pentru noi e mai greu. Suntem ca niște dinozauri care cu o jumătate a corpului sunt încă dinozauri, iar pe cealaltă jumătate au început să le crească penele și să se adapteze zborului. Sigur că asta pe de o parte e un handicap, pe de altă parte face viața mai sofisticată și mai interesantă. Dar următoarea generație, care va fi integral „Zuckerbergizată”, mă tem că va avea tot mai puțină ofensivă, va avea tot mai puține surse de existență reală și esențiale în offline și pledoaria mea asta este, să folosim offline-ul câtă vreme el mai există.
Interviul integral pe Hotnews.ro
