În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 73 213 de persoane (dintre care 72 383 adulți și 830 copii).
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 104 persoane, dintre care 8 reinfectate.
Până la data curentă au fost vindecate 56.142 persoane, iar 1.805 persoane au decedat ( 2 decese raportate în intervalul de referință de 24h și fără decese raportate anterior) din rândul celor confirmate pozitiv.
Persoanele decedate:
Femeie, 57 ani, non-ATI, nevaccinată, Sibiu.
Femeie, 74 ani, ATI, vaccinată ( 1 doză Johnson&Johnson), Mediaș
De asemenea, în cadrul unităților sanitare de pe raza județului Sibiu la ora 08:00 erau spitalizate un număr de 187 de persoane, dintre care în ATI 19 persoane (17 adulți, 2 minori).
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite și conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, are în monitorizare un număr de 517 de persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 744 persoane în izolare la domiciliu.
În ultimele 24 de ore s-au efectuat un număr de 882 teste dintre care 158 RT-PCR și 724 teste rapide.
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.
75 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 447 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea,
au fost verificate 35 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 110 mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport în comun. În urma controalelor efectuate, nu au fost constatate nereguli.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 11,66/1000.
Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:
Denumire UAT | Populație | Cazuri | Incidența |
RACOVIŢA | 2879 | 59 | 20.49 |
MUNICIPIUL SIBIU | 169519 | 3077 | 18.15 |
ŞELIMBĂR | 16494 | 291 | 17.64 |
ŞURA MARE | 5206 | 84 | 16.14 |
ORAŞ CISNĂDIE | 25851 | 352 | 13.62 |
ORAŞ AVRIG | 15475 | 198 | 12.79 |
MARPOD | 1005 | 12 | 11.94 |
LOAMNEŞ | 2818 | 30 | 10.65 |
CRISTIAN | 4552 | 43 | 9.45 |
TURNU ROŞU | 2488 | 23 | 9.24 |
MUNICIPIUL MEDIAŞ | 55792 | 513 | 9.19 |
RÂU SADULUI | 554 | 5 | 9.03 |
POPLACA | 1799 | 16 | 8.89 |
BOIŢA | 1562 | 13 | 8.32 |
SADU | 2726 | 22 | 8.07 |
ORAŞ SĂLIŞTE | 6254 | 50 | 7.99 |
BLĂJEL | 2324 | 18 | 7.75 |
PORUMBACU DE JOS | 3249 | 25 | 7.69 |
ŞURA MICĂ | 3666 | 28 | 7.64 |
ALMA | 1864 | 14 | 7.51 |
ORAŞ COPŞA MICĂ | 5869 | 43 | 7.33 |
VALEA VIILOR | 2217 | 16 | 7.22 |
APOLDU DE JOS | 1265 | 9 | 7.11 |
ORAŞ AGNITA | 11508 | 76 | 6.6 |
AŢEL | 1681 | 11 | 6.54 |
ŞEICA MARE | 4633 | 30 | 6.48 |
MICĂSASA | 2065 | 13 | 6.3 |
RĂŞINARI | 5619 | 35 | 6.23 |
ROŞIA | 6285 | 39 | 6.21 |
ORAŞ TĂLMACIU | 8314 | 49 | 5.89 |
GURA RÂULUI | 3811 | 22 | 5.77 |
ARPAŞU DE JOS | 2830 | 16 | 5.65 |
Denumire UAT | Populație | Cazuri | Incidența |
CÂRŢIŞOARA | 1415 | 8 | 5.65 |
ŞEICA MICĂ | 1786 | 10 | 5.6 |
DÂRLOS | 3640 | 20 | 5.49 |
ORAŞ OCNA SIBIULUI | 4296 | 23 | 5.35 |
BAZNA | 3995 | 21 | 5.26 |
ORLAT | 3309 | 17 | 5.14 |
LUDOŞ | 670 | 3 | 4.48 |
AXENTE SEVER | 4286 | 19 | 4.43 |
TILIŞCA | 1413 | 6 | 4.25 |
CHIRPĂR | 1922 | 8 | 4.16 |
NOCRICH | 3431 | 14 | 4.08 |
VURPĂR | 3016 | 11 | 3.65 |
BRĂDENI | 1650 | 6 | 3.64 |
BÂRGHIŞ | 2236 | 8 | 3.58 |
SLIMNIC | 4088 | 14 | 3.42 |
CÂRŢA | 1209 | 4 | 3.31 |
MOŞNA | 3761 | 12 | 3.19 |
MERGHINDEAL | 1636 | 5 | 3.06 |
TÂRNAVA | 3375 | 10 | 2.96 |
ORAŞ DUMBRĂVENI | 8359 | 24 | 2.87 |
PĂUCA | 1802 | 5 | 2.77 |
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI | 4788 | 13 | 2.72 |
MIHĂILENI | 1111 | 3 | 2.7 |
BRATEIU | 4174 | 11 | 2.64 |
BIERTAN | 3037 | 8 | 2.63 |
IACOBENI | 3428 | 9 | 2.63 |
HOGHILAG | 2529 | 6 | 2.37 |
LASLEA | 4311 | 10 | 2.32 |
POIANA SIBIULUI | 2340 | 3 | 1.28 |
BRUIU | 937 | 1 | 1.07 |
ALŢINA | 1873 | 1 | 0.53 |
JINA | 3585 | 1 | 0.28 |