Puști teribilist la volan! A lovit un cap de pod și a fugit. 4 răniți

Un minor în vârstă de 16 ani din Biertan a condus ieri după-amiază o mașină pe un drum de hotar, asfaltat, în afara localității Biertan, având direcția de deplasare Biertan înspre Hula Richișului.

În apropierea unui saivan de animale, nu a adaptat viteza într-o curbă ușoară la stânga, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul și a intrat într-un cap de pod.

Puștiul a părăsit locul accidentului și a fost identificat ulterior de către polițiști.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a șoferului și a altor 3 pasageri din autoturism.

Poliția precizează că minorul nu era beat.

Se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*