Puști beat, fără permis, prins în Ocna Sibiului pe un moped furat, fără lumini

Polițiștii din Ocna Sibiului au observat, în 25 octombrie, în jurul orei 0210, pe str. Salinelor din oraș, un moped care circula fără a avea în funcțiune sistemul de iluminare, motiv pentru care au procedat la oprirea acestuia.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că mopedul este condus de tânăr de 16 ani din localitate, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii au procedat și la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, polițiștii au stabilit că mopedul îi aparține unui alt localnic, iar minorul l-a sustras în scopul deplasării pentru a-și căuta portofelul pierdut.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și furt în scop de folosință.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*