PSD Sibiu cere, prin consilierii săi județeni, informații la nivel local în contextul actualei pandemii de Coronavirus.
Aleșii PSD vor ședință extraordinară de îndată a Consiliului Județean
Grupul consilierilor județeni ai PSD Sibiu solicită convocarea urgentă a unei ședințe extraordinare de îndată a Consililiului Județean Sibiu, în care managerii celor trei spitale aflate în subordinea autorității județene să prezinte situația reală din cadrul unităților pe care le conduc și în ce măsură acestea sunt pregătite pentru preluarea și tratarea pacienților infectați cu COVID-19.
Nu știm dacă sunt medicamente, echipamente de protecție și medici – PSD
„Ne aflăm într-o situație de criză, iar autoritățile județene refuză să comunice informații concrete referitoare la stadiul dotării spitalelor aflate în subordine, respectiv a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a Spitalului de Pneumoftiziologie și a Spitalului de Psihiatrie <Dr Gheorghe Preda> din Sibiu, pentru primirea de pacienți infectați cu coronavirus”, spun cei de la PSD.
Aceștia adaugă că nu știu dacă spitalele menționate și cadrele medicale care lucrează aici au dotările și echipamentele necesare pentru a face față unui val de pacienți, dacă există medicamente, echipamente de protecție și personal medical suficient sau dacă măcar se iau măsuri pentru a se asigura cele necesare.
„Nu știm nimic despre cazurile de Coronavirus la nivel județean sau dacă autoritățile iau măsuri pentru a depista și izola persoanele infectate și a proteja astfel cetățenii județului. Sunt numeroase întrebări adresate de presa locală și de cetățenii de rând, întrebări care nu au primit niciun răspuns de la autorități. Toată această adevărată cenzură și lipsă de transparență în comunicare nu face decât să provoace incertitudine, frică și chiar panică în rândul cetățenilor care se simt neprotejați. Totodată, lipsa unor informații clare, corecte și concise duce la apariția în spațiul public a știrilor false și a unor veritabile teorii ale conspirației. De aceea solicităm de urgență lămuriri publice precum și adoptatea unei strategii de comunicare transparentă”, a declarat Cătălin Stanciu, liderul de grup al consilierilor Județeni PSD.
PSD cere și date despre starea de sănătate a celor din izolare sau carantină
De asemenea, președintei Consiliului Județean Sibiu, doamna Daniela Cîmpean, i se solicită să dea dovadă de transparență și să prezinte starea de sănătate a persoanelor aflate în izolare sau carantină în unitățile de cazare din județul Sibiu, care sunt aceste unități precum și măsurile care sunt luate pentru izolarea și monitorizarea lor, în vederea protejării restului populației.
Solicitarea, expunerea de motive împreună cu cele 12 semnături, care reprezintă o treime din totalul consilierilor județeni, conform legii, vor fi depuse luni la Consiliul Județean Sibiu.