PSD își înnoiește garnitura la Consiliul Județean

În ședința ordinară de ieri a Consiliului Județean, PSD Sibiu și-a schimbat echipa, ca urmare a rezultatelor de la alegerile parlamentare din luna decembrie. Astfel, Nicolae Avram și Ioan Terea au devenit parlamentari și nu mai pot deține statutul de aleși județeni. Avram a devenit senator, iar Terea a câștigat un mandat de deputat. Cei doi aleși PSD au fost înlocuiți în Legislativul județean de supleanții Cătălin Stanciu, consultant fonduri europene, și avocata Adelaida Fulea, validați ieri. Dacă Fulea se află la primul mandat de consilier județean și va face parte din comisia juridică, Stanciu revine în Consiliul Județean, de data aceasta în comisia socială, după ce în legislatura precedentă a fost consilier județean din partea PSD, tot de pe „banca de rezerve“. El i-a luat locul, în 2013, lui Adrian Besoiu, care alesese să rămână președinte al Consiliului de Administrație la SC Drumuri și Poduri SA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*