În urma desfășurării protestelor din data de 29 martie a.c., în municipiul Sibiu, până la acest moment au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale în valoare de 29.000 lei.
Jandarmeria a dat amenzile pentru desfășurarea protestelor în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea deplasării/circulației, nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, participarea la adunări publice interzise și pentru nerespectarea Legii nr. 61/1991- pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv provocarea/participarea la scandal în locuri publice.