Prorectorul ULBS Adrian Pascu s-a înscris în PSD Sibiu (CP)

Prof. univ. dr. ing. Adrian Pascu a decis să se alăture echipei social-democrate.

Domnul Adrian Pascu are un CV impresionant. Din aprilie 2020, este prorectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, responsabil cu dezvoltarea organizațională, parteneriatul cu mediul de afaceri, dezvoltarea infrastructurii de cercetare și didactice, precum și cu programele structurale.

Din 2012, până în 2020, a fost prodecan al Facultății de Inginerie “Hermann Oberth”. Este profesor universitar doctor inginer, cu foarte multe lucrări științifice publicate.

„Mă bucur că, împreună cu colega mea Laura Barac, președinta Organizației Municipale PSD Sibiu, am reușit să-l convingem pe domnul profesor să intre în politică și să se alăture echipei social-democrate. Este un câștig pentru PSD Sibiu, dar și pentru sibieni deoarece experiența domnului profesor va fi utilizată de către oameni aflați în funcții de decizie pentru implementarea de proiecte și strategii în folosul sibienilor”, a declarat deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

„În ultimele 30 de zile, am avut 52 de persoane care și-au depus adeziuni pentru a deveni membri PSD. Vorbim despre profesori, medici, dar și oameni cu alte meserii, care au decis să nu mai stea în tribune și să critice, ci să intre în arenă, să se implice direct și să dea o mână de ajutor. Au ales să intre în PSD Sibiu fiind sătui de administrarea de dreapta defectuoasă atât la nivel național, cât mai ales local”, subliniază Laura Barac, președintele Organizației Municipale PSD Sibiu.

 

Organizația Județeană PSD Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*