Comitetul Executiv Naţional al PSD l-a validat, ieri, pe deputatul Daniel Suciu pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale, a anunţat la finalul şedinţei premierul Viorica Dăncilă.
Vasile-Daniel Suciu s-a născut la 7 noiembrie 1980, în Bistriţa, și a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, secţia Ştiinţe Politice (2003). În 2011, a obţinut un master în management politic din partea Şcolii de Studii Academice Post Universitare „Ovidiu Şincai” din Bucureşti.
În perioada februarie 2004 – ianuarie 2007, a lucrat ca jurnalist, fiind şeful departamentului politic al cotidianului Mesagerul de Bistriţa-Năsăud. Între septembrie 2006 şi ianuarie 2007, a fost corespondent la Evenimentul Zilei. În intervalul ianuarie – septembrie 2007 a fost Director la Cancelaria Prefectului, în cadrul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud. A fost consilier parlamentar între septembrie 2007 şi iunie 2012.
În 2009, a devenit purtător de cuvânt al PSD Bistriţa-Năsăud, iar în iunie 2010 a devenit vicepreşedinte al PSD Bistriţa-Năsăud şi preşedintele TSD Bistriţa-Năsăud, notează http://www.cdep.ro.
În iunie 2008 a obţinut funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
În legislatura 2012-2016, a fost ales deputat PSD de Bistriţa-Năsăud. A fost secretar al Grupului Parlamentar al PSD. Din februarie 2014, a fost secretar al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic. Până în februarie 2014, fusese membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială.
În 2016, a fost reales deputat de Bistriţa-Năsăud. Din februarie 2018, este lider al Grupului parlamentar al PSD. Până în martie 2017, a făcut parte din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii.
Este membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologicm membru supleant al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est şi preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Argentina, informează AGERPRES.