Promoția 2023 a Școlii Postliceale Auxila Mediaș a încheiat cu brio examenele de absolvire

Cei 105 absolvenți de la specializările „Asistent medical generalist” și „Asistent medical de farmacie” au încheiat examenele de absolvire. Promoția 2023 a Școlii Postliceale Auxila Mediaș este a șaptea din istoria unității de învățământ. Până la jumătatea lunii septembrie continuă înscrierile pentru anul de învățământ 2023-2024.

foto: Auxila

Elevii Școlii Postliceale Auxila Mediaș au susținut ultimul test pe băncile școlii. Aceștia au promovat cu brio examenele, astfel că de acum înainte pot profesa în domeniul ales. În perioada următoare, urmează să se angajeze în sistemul medical românesc sau cel german, școala fiind patronata de Auxila, un jucător important pe piața medicală din Germania. „Zilele acestea, s-a încheiat examenul de absolvire pentru elevii de la specializarea Asistent Medical Generalist. 79 absolvenți au promovat cu brio examenele, astfel că începând de acum se pot angaja în sistemul sanitar de stat sau privat, din România sau din Uniunea Europeană. În luna iunie, un număr de 26 absolvenți de la specializarea Asistent Medical de Farmacie au susținut și promovat examenul de absolvire, parte din ei fiind deja angajați în farmaciile din Mediaș și zonă. Mulțumim tuturor că au ales să studieze la Auxila”, a transmis Viorel Pasc, directorul unității de învățământ.

Continuă înscrierile

Pentru anul de învățământ care va începe în această toamnă, Școala Postliceală Auxila are în oferta sa educațională un număr de 130 de locuri. Dintre acestea, 100 locuri sunt la specializarea „Asistent medical generalist”, iar alte 30 locuri la specializarea „Asistent medical de farmacie”. Admiterea se va face pe bază de concurs de dosare și interviu. Ocuparea locurilor se va face în ordine descrescătoare, calculând media generală din anii de liceu. Un argument important pentru cei care vor opta pentru a se pregăti în aceste domenii este acela că au șansa de a primi burse de studiu oferite de angajatori germani, cu posibilitatea angajării la absolvire. „În această perioadă continuăm înscrierile pentru cele două specializări, Asistent medical generalist și Asistent Medical de Farmacie. Se pot înscrie absolvenți de liceu, cu sau fără diploma de bacalaureat. Trebuie să spunem că certificatele eliberate la absolvire sunt recunoscute internațional, atât pentru cei cu bacalaureat cât și pentru cei fără. Plata taxei de școlarizare se face în 12 rate și acordăm reducere la taxa de școlarizare persoanelor care au 30 de ani împliniți. În ceea ce privește practica de specialitate, aceasta se face în cabinete, farmacii, clinici și spitale. De asemenea, avem încheiate parteneriate de practică cu posibilitatea angajării la absolvire. Totodată, mai trebuie spus că nu există limită de vârstă, noi având în prezent elevi cu vârste cuprinse între 18 și 68 ani”, mai spune Viorel Pasc.

Bază materială modernă

Școala Postliceală Auxila le oferă elevilor săi cabinete de nursing moderne, dotate de parteneri germani. De asemenea, aceasta dispune și de un cabinet farmacie. Acesta a fost realizat cu sprijinul companiei Romgaz și a lanțului de farmacii Apotheka. Practic prin intermediul acestor dotări, elevii pot efectua practica de specialitate la standarde internaționale și sunt mult mai bine pregătiți pentru cerințele pieței muncii din România și Germania. Practica de specialitate se face totodată la Spitalul Municipal Mediaș, la clinici și farmacii, precum și în Germania. Corpul profesoral este format din medici, farmaciști, profesori și asistenți medicali.

Proiect Erasmus+

Pe parcursul anului trecut, Școala Postliceală Auxila a derulat în premieră un proiect Erasmus+. Unitatea de învățământ a obținut în parteneriat cu BMS Pflege und Hilfsdienste GmbH din Germania, un grant de 60.000 Euro pentru proiectul „Tranziție ușoară de la școală la piața muncii în context european”. În cadrul acestuia, 20 de elevi au desfășurat un stagiu de practică la partenerul german, iar 5 cadre didactice au luat parte la o activitate menită să le formeze competențe profesionale practice. Proiectul nu va rămâne unul singular și va fi urmat de unele asemămătoare. Totodată, școala are și alte parteneriate locale, naționale și internaționale cu un rol benefic în formarea elevilor săi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*