Municipiul Mediaș are în prezent în derulare, în diferite stadii, proiecte extrem de importante. Acestea sunt finanțate în principal cu fonduri europene și guvernamentale și se vor derula în următorii 2-3 ani. Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, a traseelor de transport public electric, a centrului istoric, a mai multor școli, construirea unor centre multifuncționale, sunt doar câteva dintre acestea. Însumate, toate aceste proiecte se ridică la peste 200 milioane de Euro.
„Dragi medieșeni,
suntem la începutul anului 2023, un an care se prefigurează a fi unul extrem de important pentru Mediaș.
Când fac acesta afirmație mă bazez pe faptul că anul 2023 este anul în care vom derula investiții pe fonduri europene și guvernamentale semnificative pentru orașul nostru.
În ultimii 4-5 ani am făcut public faptul ca am fost declarați câștigători ai unor proiecte care au ajuns astăzi în faza de proiectare și de realizare a lucrărilor.
Toți acești pași pe care i-am făcut în ultimii ani împreună cu echipa formată la nivelul Primăriei Mediaș se vor concretiza în investiții care au ca scop modernizarea și dezvoltarea orașului nostru.
Asigurându-vă de faptul că vom căuta si pe parcursul acestui an surse de finanțare extrabugetare pentru a face din orașul nostru unul cât mai atractiv și mai frumos, vă cer scuze pentru tot disconfortul și vă îndemn să aveți încredere în continuare în mine și în echipa mea.
Îmi doresc, acum la început de an, să reușim împreună să facem din Mediaș, orașul pe care ni-l dorim cu toții.ׅ“, a transmis primarul Gheorghe Roman, la început de an 2023.
Mediașul merge pe un drum bun, iar dezvoltarea orașului reprezintă principala prioritate a conducerii municipalității. Echipa de la primărie a înțeles însă că nu o poate duce la bun sfârșit doar cu resurse proprii, are nevoie de fonduri extrabugetare. „Încă de la preluarea primului mandat de primar, în vara anului 2016, am făcut public faptul că orașul nostru se poate dezvolta și moderniza doar dacă atragem fonduri extrabugetare, europene și guvernamentale. Practic, anunțam un lucru pe care Mediașul ar fi putut să-l facă cu câțiva ani în urmă, așa cum l-au făcut alte localități care ne-au luat-o înainte la acest capitol. Astfel, am format la nivelul Administrației Publice Locale o echipă care a înțeles foarte bine ce este de făcut pentru a răspunde așteptărilor și exigențelor venite din partea dumneavoastră. Am identificat rapid surse de finanțare externe și am depus solicitări de finanțare acolo unde Mediașul era eligibil’’, a explicat Primarul Gheorghe Roman.
În perioada 2022-2025
Rezultatele au început să se vadă în scurt timp. Proiectele au fost desemnate câștigătoare unul după celălalt, au fost semnate contractele și lucrurile au început să se deruleze, pas după pas. Practic, în următorii doi-trei ani, orașul va deveni un furnicar, cu lucrări în mai multe zone și domenii. Pentru a aduce în atenția comunității, a fost realizat și un pliant informativ, cu informații despre toate aceste proiecte, valoarea lor, stadiul și durata de implementare. „După aproape 5 ani de muncă în echipă, proiectele pe care le-am promovat și câștigat au ajuns în fază avansată și anume, la semnarea contractelor de lucrări. Toate aceste proiecte, care însumează aproximativ 200 milioane de Euro, pentru care am primit sugestii, recomandări dar și amenințări, nu înseamnă doar investiții extrem de utile pentru Mediaș ci și noi locuri de muncă și, cu siguranță, noi șanse de dezvoltare ale orașului. Având în vedere amploarea lor, multe dintre investițiile prezentate aici creează disconfort, mai ales în zonele și pe străzile vizate în mod direct de lucrări. Din acest punct de vedere, fac apel la înțelegerea dumneavoastră și vă asigur că voi urmări îndeaproape derularea lucrărilor, astfel încât acestea să cauzeze un disconfort minim. Vă îndemn să parcurgeți acest pliant, în care regăsiți principalele investiții pe fonduri europene și guvernamentale pe care Mediașul le va derula în următorii 2-3 ani și închei prin a vă face promisiunea că vom identifica și în perioada următoare fonduri extrabugetare, pe care sa le accesăm, pentru a continua procesul de dezvoltare și modernizare a orașului nostru“, mai spune Primarul Gheorghe Roman.
Proiecte în derulare
Printre aceste proiecte se numără amenajarea unui Centru Social Comunitar de Agrement și Sport pe strada Sticlei, a unui Centru Multifuncțional Educațional la fosta unitate militară de aviație, reabilitarea și modernizarea străzii Ighișului, dar și construirea unui bazin de înot pe strada Blajului. Un alt proiect vizează construirea unui Centru comunitar medico-social tot la fosta aviație, reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale Numărul 4, dar și reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale Ighișu Nou. Un alt proiect este extrem de important este proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni. De asemenea, un altul se referă la construirea de locuințe sociale colective pe strada Baia de nisip, un altul este proiectul de reabilitare și modernizare a centrului istoric, proiectul de modernizare, reabilitare și extindere a traseelor de transport public electric, proiectul de reabilitare și modernizare a unor imobile ale Spitalului Municipal Mediaș dar și dotarea instituției cu aparatură medicală performantă, respectiv construirea unei creșe în cartierul Vitrometan.
Centru comunitar
Municipiul Mediaș va avea un Centru Social Comunitar de Agrement și Sport. Acesta va fi amenajat cu fonduri europene pe strada Sticlei în apropierea sediului societății Transgaz. La sfârșitul lunii iulie a anului trecut a fost semnat la sediul primăriei, contractul de proiectare și execuție în valoare de peste 25 milioane de lei, care va fi dus la bun sfârșit în următoarele 18 luni. În cadrul imobilului care va fi construit, se vor amenaja un teren de sport interior, un panou de cățărat, o sală multifuncțională pentru gimnastică, fitness, aerobic, locuri pentru vizionarea evenimentelor sportive dar și un teren multi-sport neacoperit situat pe acoperișul clădirii.
Centru multifuncțional educațional
Corpul R de la fosta unitate militară de aviație se va transforma într-un Centru Comunitar Medico-Social. Proiectul va fi realizat cu bani europeni, în cadrul unui proiect câștigat de Primăria Mediaș. În luna iulie a anului trecut a fost semnat la sediul municipalității contractul cu firma care se va ocupa de reabilitarea și modernizarea clădirii. Acesta are o valoare de 21 milioane de lei și un termen de execuție de 18 luni.
Viitorul Centru Comunitar Medico-Social va veni în sprijinul persoanelor vulnerabile din oraș, care vor avea acces la servicii educaționale, sociale, sprijin medical, psihologic, dar și asistență juridică.
Școală și drum
Școala Gimnazială din Ighișu Nou va fi reabilitată cu fonduri europene. Primăria Mediaș are în derulare un contract în valoare de aproximativ 4,7 milioane de lei, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, derulat de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. În cadrul acestuia, vor fi reabilitate și modernizate cele trei corpuri de clădire ale Școlii Gimnaziale Ighișu Nou, care cuprinde atât învățământ primar, cât și educație gimnazială. De asemenea, este în derulare contractul care vizează reabilitarea și modernizarea Drumului Ighișului. Acesta are o valoare de 22,4 milioane de lei și beneficiază de finanțare din fonduri europene nerambursabile. Proiectul presupune modernizarea și reabilitarea drumului de legătură dintre Mediaș și Ighișu Nou cu structură din asfalt, realizarea de trotuare și pistă de bicicliști, extinderea sistemului de iluminat public și infrastructură pentru cabluri, construrea unui zid de sprijin din beton armat și realizarea rețelei de canalizare pluvială. Durata contractului este de 18 luni, dintre care execuția va dura 13 luni.
Bazin de înot
Un proiect aflat într-un stadiu avansat este cel care va avea ca finalitate construirea bazinului de înot didactic din cartierul Vitrometan. Acesta este construit pe o suprafață de aproximativ 3.200 metri pătrați pe strada Blajului din cartierul Vitrometan, în curtea Școlii Gimnaziale Constantin Ioan Motaș. Amplasamentul viitorului bazin a fost predat de Primăria Mediaș către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, iar valoarea acestui proiect finanțat de către Compania Națională de Investitții se ridică la aproximativ 10,6 milioane de lei.
Centru comunitar medico-social
Corpul R de la fosta unitate militară de aviație se va transforma într-un Centru Comunitar Medico-Social. Proiectul va fi realizat cu bani europeni, în cadrul unui proiect câștigat de Primăria Mediaș. În vara anului trecut a fost semnat la sediul municipalității contractul cu firma care se va ocupa de reabilitarea și modernizarea clădirii. Acesta are o valoare de 7,5 milioane de lei și un termen de execuție de 18 luni. Viitorul Centru Comunitar Medico-Social va veni în sprijinul persoanelor vulnerabile din oraș, care vor avea acces la servicii educaționale, sociale, sprijin medical, psihologic, dar și asistență juridică.
Școală modernă
Școala Gimnazială Numărul 4 din municipiul Mediaș este și ea în curs de reabilitare cu fonduri europene. Valoarea proiectului de reabilitare și modernizare este de aproximativ 16,2 milioane de lei, iar prin implementarea acestuia se va realiza o unitate de învățământ care să ofere condiții corespunzătoare educării copiilor din ciclul preuniversitar. Astfel, se va realiza extinderea, reabilitarea, modernizarea, precum și dotarea materială a Școlii Gimnaziale numărul 4 cu mobilier și echipamente didactice specifice. Reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale Numărul 4 face parte din proiectul intitulat ,,Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România-II”. Acesta a fost câștigat de Primăria Mediaș în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
Proiect de apă și canalizare
În luna noiembrie a anului trecut, au început lucrările la rețelele de apă și de canalizare din Mediaș. Acestea fac parte din cadrul contractului „Reabilitare și extindere rețele de apă și de canalizare, conducte de aducțiune și gospodărie de apă în Municipiul Mediaș”. Contractul are o durată de execuție de 31 luni de la data emiterii ordinului de începere. Conform graficului de execuție primele intervenții realizate au vizat lucrări de reabilitare a rețelei de canalizare menajeră în cartierul Gura-Câmpului. Lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Mediaș sunt realizate cu fonduri europene și au o valoare de 158,5 milioane de lei. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Locuințe sociale colective
În luna noiembrie a anului trecut a fost semnat contractul de proiectare și achiziție aferent proiectului „Construcție locuințe sociale colective, inclusiv utilități și amenajări exterioare loc de joacă, strada Baia de Nisip”. Prin intermediul acestora se vor construi în următoarele 15 luni, un număr de 8 blocuri cu 80 locuințe sociale. Proiectul în valoare de peste 35 milioane de lei este finanțat din fonduri europene. În momentul în care blocurile din zona Baia de Nisip vor fi gata, aici vor fi mutați în primul rând locatarii garsonierelor 3 și 5 de pe strada Tineretului. Ulterior cele două imobile de pe Tineretului vor fi demolate.
Reabilitarea centrului istoric
Centrul istoric al municipiului Mediaș va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene. Proiectul finanțat în cadrul Axei prioritare 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, se referă la Piața Regele Ferdinand I, dar și la străzile Stephan Ludwig Roth, I.G. Duca, Nicolae Iorga și Petofi Șandor. Obiectivele investiției sunt modernizarea infrastructurii edilitare – rețele de apă, canalizare menajeră și canalizare pluvială, realizarea de trasee/canale tehnice pentru cabluri, modernizarea sistemului de iluminat public folosind un sistem performant energetic. De asemenea modernizarea zonelor și traseelor pietonale cu punerea în valoare a perspectivelor valoroase asupra fondului construit, reorganizarea spațiilor verzi existente şi crearea de noi spații verzi unde zonele permit și dotarea spațiului public cu mobilier urban specific funcțiunii de odihnă și recreere: pavarea străzilor, trotuarelor și a pieței cu îmbrăcăminte realizată din piatră naturală cu evidențierea vestigiilor arheologice prin casete vitrate și marcarea elementelor relevante care rememorează evoluția istorică a pieței (traseu pârâu, fântâni istorice. Valoarea proiectului de reabilitare și modernizare a centrului istoric este de 43,16 milioane de lei. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Trasee de transport public electric
Un alt proiect foarte important în valoare de 70,3 milioane de lei, este cel cu privire la modernizarea, reabilitarea și extinderea traseelor de transport public electric. În cadrul acestuia, au fost achiziționate 3 troleibuze noi marca Solaris, care circulă pe cele trei trasee principale, T1, T2 și T3. Achiziția în valoare de 6 milioane de lei, reprezintă prima etapă a proiectului intitulat ,,Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseelor de transport public electric din municipiul Mediaș”. Etapa a doua a proiectului vizează modernizarea și extinderea rețelei electrificate, modernizarea și extinderea sistemului de ticketing, semaforizare inteligentă pe traseul mijloacelor de transport în comun dar și reabitarea a patru poduri pe care circulă troleibuzelor.
Investiții la spital
Spitalul Municipal Mediaș a câștigat un proiect cu fonduri europene în valoare de 19 milioane de lei. Prin intermediul acestuia, unitatea sanitară medieșeană va fi dotată cu echipamente și aparatură, dispozitive medicale și de protecție medicală, echipamente pentru transport specializat, pentru decontaminare și suport triaj. O parte din aparatură, precum ecografe mobile, pulsoximetre, concentratoare de oxigen, termoscanere, analizator coagulare și aspiratoare de secreții, a fost deja livrată, iar restul va ajunge la Medial în perioada următoare. Un alt proiect de care beneficiază spitalul se referă la reabilitarea a 2 corpuri cu fonduri europene nerambursabile. În luna august a anului trecut, Consiliul Local Mediaș a aprobat actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Reabilitare/Modernizare imobile Spital municipal Mediaș (Corp 1, Corp 2)”. La scurt timp, Primăria Mediaș a primit confirmarea că proiectul a fost admis pentru finanțare în cadrul Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritara 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVlD-19. Concret, Spitalul Mediaș va beneficia de fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea și modernizarea respectivei clădiri.
Creșă în Vitrometan
În luna septembrie a anului trecut, Primarul Gheorghe Roman a fost prezent la sediul Guvernului României, unde alături de Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a semnat contractul pentru creșa care va fi construită în cartierul Vitrometan. Aceasta va fi finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Creșa de pe strada Blajului din cartierul Vitrometan va avea o capacitate de 40 locuri, va avea un nivel și o suprafață construită de 1.244 metri pătrați. Valoarea investiției este de 11,88 milioane de lei.