Fundația „Un copil, o speranță” (UCOS) propune, în cadrul Maratonul Internațional Sibiu, un proiect menit să îmbunătățească semnificativ condițiile în care se desfășoară terapiile pentru copiii cu dizabilități, în special pentru cei diagnosticați cu tulburări din spectrul autist.

sursa foto: Maratonul Internațional Sibiu
Inițiativa, intitulată „Copiii cu autism – terapii într-un mediu ambiant adecvat”, răspunde unei nevoi tot mai acute generate de temperaturile ridicate din timpul verii. Reprezentanții fundației atrag atenția că, în lipsa unor condiții optime de climatizare, activitățile terapeutice devin dificil de susținut, iar beneficiarii – copii cu cerințe educative și sociale speciale – sunt direct afectați.
„Pe timpul verii, din cauza căldurii excesive, copiii devin obosiți, necooperanți și nu mai pot participa activ la terapie. Este esențial să le oferim un mediu adecvat pentru a continua procesul de recuperare”, transmit reprezentanții UCOS.
Pentru implementarea proiectului este necesară suma de 30.000 de lei, fonduri care vor fi utilizate pentru achiziționarea și instalarea unor sisteme de climatizare în cabinetele și sălile de terapie, precum și în spațiile destinate consilierii părinților.
Fundația „Un copil, o speranță” este un ONG de utilitate publică ce derulează două programe principale: Centrul CRESC, dedicat copiilor cu handicap psiho-neuro-motor, și Centrul CALEIDOSCOP, specializat în diagnosticarea și recuperarea copiilor cu tulburări din spectrul autist. În prezent, 106 copii beneficiază de servicii terapeutice în cadrul fundației, în timp ce alți aproximativ 80 se află pe lista de așteptare.
Reprezentanții organizației subliniază că implementarea proiectului va contribui la creșterea calității actului terapeutic și la accelerarea procesului de recuperare, facilitând totodată integrarea socială a copiilor. În același timp, inițiativa își propune să ofere beneficiarilor o copilărie cât mai apropiată de normalitate.
Prin participarea la Maratonul Internațional Sibiu, unul dintre cele mai importante evenimente de strângere de fonduri pentru comunitate, fundația speră să mobilizeze sprijinul publicului pentru a transforma acest proiect într-o realitate.










