Proiectele educaționale BIS Teatru continuă și în anul 2022

Compania independentă de teatru BIS Teatru, nominalizată recent la Premiile AFCN, categoria „Rezistență prin cultură”, pentru activitatea culturală din ultimii 10 ani, cu impact la nivel național, continuă și în acest an, la Sibiu, acțiunile educaționale dedicate elevilor din școlile sibiene, acțiuni finanțate de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Educațională și organizate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

„O poveste despre pace” și „O zi obișnuită din viața lui Ion Creangă” sunt cele două proiecte educaționale, organizate de BIS Teatru în anul 2022, cu circuit închis, pentru elevii din ciclul primar ai școlilor Regina Maria, Școala nr. 4 și Școala nr. 21 Sibiu.

„O zi obișnuită din viața lui Ion Creangă”, metodă alternativă de incursiune în universul lui Ion Creangă Joi, 2 iunie 2022 (orele 11:00, 12:00 și 13:00) și vineri, 3 iunie 2022 (ora 13:00 și ora 14:00) la Grădina BIS (Strada Ștefan cel Mare, nr. 56) cinci grupuri de elevi, aparținând Școlilor 4, 5 și 21 din Sibiu vor lua parte la un performance-atelier, cu scop educativ, menit să ofere elevilor o nouă abordare a operelor lui Ion Creangă, una care să înlesnească înțelegerea mai ușoară a universului lui Creangă. Elevii îi vor descoperi pe Ion Creangă, interpretat de actorul Dumitru Stegărescu, originar din Republica Moldova, alături de soția acestuia Tinca Vartic (Andrada Grosu) și prietenul de-o viață al autorului, Mihai Eminescu, interpretat Claudiu Fălămaș, unul dintre actorii sibieni cei mai iubiți de tânăra generație.

„Le oferim șansa copiilor de a fi martori ai procesului de creație a două dintre poveștile foarte cunoscute ale lui Ion Creangă Poveștea unui om leneș și Prostia omenească. Astfel, elevii vor putea nu doar să înțeleagă mai ușor cele două povești, dar totodată prin contextualizarea anumitor întâmplări din viața lui Ion Creangă, prin aducerea la viață a celor trei personaje – Creangă, soața sa și Mihai Eminescu, elevii vor lua partea la o lecție de istorie vie, în care scriitorii din programa școlară sunt oameni cu o viață normală, iar elevii află prin gaura cheii, detalii din procesul de creație al operelor din materia școlară. Un moment important al performance-ului – atelier este vizita lui Mihai Eminescu la Sibiu (moment documentat de Constantin Necula și Sorana Maier în volumul Case cu suflet la un centenar, Editura Eikon, 2019)” a spus Bogdan Sărătean, Regizor, fondator BIS Teatru.

„O poveste despre pace” sau ce înțeleg copiii din realitatea dură a războiului? Cei mici aud la știri și văd la televizor că într-o țară vecină, atât de aproape de noi, se întâmplă un război adevărat. Cine vorbește cu ei despre asta? Cum pot ei înțelege această realitate, la vârsta lor? Cum își traduc această realitate? Continuând demersul început în anul 2021, de a ajuta copiii școlilor sibiene să înțeleagă și să accepte mai ușor realitatea înconjurătoare, actrițele Andrada Grosu și Shama Leah au avut și în acest an o serie de întâlniri cu circuit închis cu elevii școlilor sibiene, în efortul de a descoperi în ce fel percep aceștia realitatea războiului din Ucraina. Dacă în anul 2021, elevii au fost încurajați să trimită scrisori către cele două actrițe BIS Teatru, în care să vorbească despre perioada pandemiei, din toate aceste scrisori rezultând „Povestea Cimpanzeului Bobiță, care a alungat boala dintr-un oraș din Transilvania”, anul acesta, în cadrul proiectului „O poveste despre pace”, Andrada Grosu și Shama Leah vor vorbi copiilor despre natura umană, despre război și despre pace. Scopul principal al proiectului „O poveste despre pace” este să contribuie la dezvoltarea creativității copiilor prin implicarea lor într-un exercițiu activ, care are ca teme toleranța, acceptarea și iubirea. Toate scrisorile trimise de copii celor două actrițe, se vor materializa în toamna anului 2022, într-o poveste colectivă despre război și pace, care va fi publicată pe site-ul BIS Teatru. În cadrul celor cinci ateliere cu circuit închis, care au avut loc în perioada 19 – 27 mai 2022, au participat un număr de 160 de elevi ai școlilor 4, 21și Regina Maria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*