Târgul de Crăciun din acest an din Sibiu va fi inaugurat pe ritmuri de muzică gospel. Nici în acest an nu vor lipsi expozanţii cu produse tradiţionale de Crăciun sau „Atelierul lui Moş Crăciun“.
Cea de-a noua ediţie a Târgului de Crăciun din acest an va fi inaugurată în data de 20 noiembrie, printr-un concert extraordinar de muzică gospel, cu artiști consacrați din țară și străinătate, pe scena din Piața Mare. Târgul din 2015 se va desfășura în perioada 20 noiembrie – 3 ianuarie.
20 de artiști
Sibiu Gospel Moods este un proiect creat special pentru inaugurarea Târgului de Crăciun din Sibiu 2015, care implică participarea a peste 20 de artiști din țară și străinătate. Ingrid Arthur, o artistă desăvârșită, fostă membră a formației „The Weather Girls“, formație devenită celebră cu hitul „It’s Raining Men”, va concerta alături de Brad Vee Johnson, un artist complex de origine americană, a cărui educație muzicală poartă amprenta școlii de jazz din New York și care a abordat o varietate de genuri muzicale, Jazz, Funk, Soul și Pop. Binecunoscuta și apreciata artistă Nico, reprezentanta României la Eurovision 2008, se va alătura acestei combinații extraordinare. Director muzical al proiectului este prolificul compozitor, aranjor și interpret Andrei Tudor, care va cânta în acest concert alături de „Soul Armada Band“ din Budapesta și „B&B Gospel Singers“, un cor format din artiști din România, Ungaria și Germania.
Expozanți din țară și din străinătate
La ediția 2015 vor fi prezenți 70 de expozanți veniți din 22 județe din țară și chiar și din străinătate. Aceștia își vor prezenta produsele în căsuțele amenajate în Piața Mare. Printre expozanții noi ai acestei ediții se numără „Castelul Brutarilor”, care va prepara dinnede tradiționale germane, un produs copt proaspăt, la fața locului. De asemenea, va exista un stand de vinuri diverse, sub brand-ul „CRUSH Wine Bar”. Selecția expozanților s-a făcut cu câteva luni înaintea evenimentului, astfel încât expozanții să se poată pregăti bine și oferta Târgului să fie variată și echilibrată.
Grupe de copii se pot înscrie deja online la Atelierul lui Moș Crăciun. Timp de patru săptămâni, cei mici sunt așteptați să participe la atelierul de brutărie, la cel de biscuiți, la cel de Pixel Art și la cel de lumânări. Tema se schimbă în fiecare săptămână și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5-9 ani. Înscrierile se fac exclusiv online, pe www.targuldecraciun.ro.
Târgul de Crăciun este un proiect cultural inițiat de Biroul Atașatului Social al Ambasadei Austriei în România, în parteneriat cu municipalitatea sibiană. Deschis pentru prima dată în anul 2007, anul Capitalei Culturale Europene, târgul a ajuns cunoscut în țară și străinătate pentru amploarea creată. Evenimentul este organizat de Asociația Events For Tourism.