Proiect de cercetare medicală „made in Sibiu”, prezentat în SUA

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a anunţat, azi, că pentru prima dată în istoria medicinei din România, reprezentanţii unui proiect de cercetare românesc – NextCARDIO – au fost invitaţi să susţină o prezentare a muncii lor la Congresul Asociaţiei de Chirurgie Toracică din SUA, cel mai mare for de specialitate din lume. 

conf. dr. Victor COSTACHE

Într-un comunicat de presă al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, se arată că rezultatele proiectului „Cercetare de nouă generaţie prin asistenţă computerizată în managementul patologiilor cardiovasculare – NextCARDIO”, implementat de instituţia de învăţământ superior din Sibiu, urmează să fie prezentate în cadrul Congresului Asociaţiei de Chirurgie Toracică din acest an (STS 2018), eveniment programat între 27 şi 31 ianuarie, în Florida, Statele Unite ale Americii.

Potrivit comunicatului, la acest congres, ajuns la cea de-a 54 ediţie anuală, sunt aşteptaţi să participe peste 6.000 de specialişti din întreaga lume, aleşi dintre cele peste 14.000 de aplicaţii depuse în acest sens.

„Lucrările şi rezultatele echipei de cercetare sibiene au fost primite pozitiv şi vor fi prezentate în cadrul sesiunii de chirurgie aortică, programată în data de 30 ianuarie 2018. Participarea cu prezentare la acest congres este o premieră pentru chirurgia cardiovasculară din România”, a declarat dr. Victor Costache, cadru didactic al Universităţii „Lucian Blaga” şi director al proiectului NextCARDIO, citat în comunicat.

ULBS a precizat că acest proiect, cofinanţat din fonduri europene, are printre obiective formarea unui centru de cercetare şi formare în domeniul chirurgiei cardiovasculare minim invazive.

„Unul din obiectivele acestui proiect este acela de a găsi soluţii pentru disecţia de aortă. Pentru anumite porţiuni ale aortei nu există soluţii terapeutice, iar noi lucrăm cu o companie belgiană care produce un nou model de stent care reuşeşte să vindece disecţia aortică toraco-abdominală. Practic, este singura modalitate care există în acest moment, noi fiind primii care am publicat acest lucru. Cazul nostru pe acest subiect, cu primul pacient din lume vindecat folosind aceste tehnici, a fost publicat pe prima pagină a revistei Journal of Vascular Surgery – cea mai mare revistă de chirurgie vasculară din lume”, a arătat dr. Victor Costache.

Rezultatele preliminarii ale proiectului NextCARDIO au fost prezentate în cadrul mai multor congrese în 2017, precum Congresul societăţii internaţionale de chirurgie endovasculară (CICE), organizat în aprilie, la Sao Paolo, congresul Societăţii internaţionale de chirurgie cardiotoracică minim invazivă (ISMICS), organizat în iunie 2017, la Roma, sau congresul Societăţii Internaţionale de Chirurgie Vasculară (VEITHsymposium) organizat în noiembrie, la New York.

„Practic, am ajuns să tratăm astfel de afecţiuni obţinând o rată de mortalitate zero, rezultatele fiind superioare tuturor altor tratamente”, a precizat Costache.

Proiectul NextCARDIO are o valoare de 8.841.783,23 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 8.418.132,44 lei. Perioada de implementare este de 36 de luni. Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*