Programul „ROMGAZ Scholarships” susţine pregătirea specialiştilor în domeniul explorării şi exploatării gazelor naturale

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. a demarat în vara anului trecut acţiunile în vederea derulării a unor parteneriate cu universităţile care au specializări în domeniul explorării şi exploatării gazelor naturale.

Câștigătorii burselor ROMGAZ S.A.

 

Prin acest proiect, compania a dorit să identifice studenţi ambiţioşi, cu rezultate deosebite la învăţătură, tineri cu obiective de carieră bine stabilite, în vederea acordării unui sprijin financiar pe perioada studiilor universitare. Scopul acestor burse este pregătirea specialiştilor în vederea angajării lor în cadrul S.N.G.N. ROMGAZ S.A.

Pentru derularea proiectului au fost trimise solicitări către patru universităţi din ţară, şi anume: Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Petrol‑Gaze Ploieşti, Universitatea Babeş‑Bolyai din Cluj şi Universitatea Bucureşti. În final şi‑au manifestat interesul pentru proiect trei dintre cele patru universităţi, şi anume Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Petrol‑Gaze Ploieşti şi Universitatea Babeş‑Bolyai din Cluj.

Pentru studenţii Universităţii Lucian Blaga, S.N.G.N. ROMGAZ S.A. şi‑a propus să acorde un număr de patru burse pe bază de concurs de dosare şi interviu, pentru studenţii din anii III, IV şi/sau masteranzi, care studiază la specializarea Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor, şi pentru masteranzii de la specializarea Ingineria şi managementul gazelor naturale.

Cine sunt câştigătorii burselor?

Concursul s‑a desfăşurat în perioada februarie – martie 2022. De la Universitatea Lucian Blaga şi‑au depus dosarele cinci studenţi, dintre care au fost validate patru. În urma interviurilor, studenţii declaraţi câştigători ai celor patru burse au fost: Lorandt‑Zoltan KENDI, masterand anul I la Ingineria şi Managementul Gazelor Naturale, Andreas‑Alfred KURTI, Lorand ENGI şi Alexandra Maria VLAD, toţi în anul III la Transportul, depozitarea şi managementul gazelor naturale.

Toţi cei patru beneficiari ai burselor vor profesa după absolvire în specialitatea pentru care s‑au pregătit, pe un post corespunzător studiilor, în cadrul S.N.G.N. ROMGAZ S.A.

Valoarea fiecărei burse este de 1500 de lei şi se acordă lunar pe toată durata contractului de bursă privată.

Cum a început povestea burselor ROMGAZ?

„Povestea burselor S.N.G.N. ROMGAZ S.A. a început în luna august 2021, când Direcţia Resurse Umane a demarat Proiectul „ROMGAZ Scholarships”, cu scopul de a identifica studenţi ambiţioşi, cu rezultate deosebite la învăţătură, tineri cu obiective de carieră bine stabilite, în vederea acordării unui sprijin financiar pe perioada studiilor universitare. În acest proiect, S.N.G.N. ROMGAZ S.A. a implicat Universităţile care au specializări în domeniul explorării şi exploatării gazelor naturale. Scopul acestor burse a fost acela de a pregăti specialişti în vederea angajării în compania noastră”, ne‑a declarat Mihaela Cătălina TODORAN, Coordonator Program, Serviciul Dezvoltare Resurse Umane.

Deschidere totală din partea ULBS

Şi reprezentanţii Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu s‑au arătat încântaţi de acest program de burse şi consideră că din acest proiect câştigă atât studenţii, cât şi societatea în ansamblul ei.

„În urma încheierii unor astfel de parteneriate, societatea este cea care beneficiază de avantajele acestei decizii, iar avantajele acestei colaborări vor exista de ambele părţi. Se vor putea dezvolta noi tehnologii care pot îmbunătăţi calitatea vieţii, dar în acelaşi timp tinerii îşi vor forma diferite seturi de valori şi competenţe

care le vor fi de ajutor pe termen lung, atât lor ca viitori angajaţi, cât şi angajatorilor”, ne‑a declarat Daniela POPA, Prodecan al Facultăţii de Inginerie din cadrul ULBS.

Ce spun studenţii?

Cei mai încântaţi de programul de burse au fost, bineînţeles, studenţii. Ei conştientizează faptul că obţinerea acestor burse este o consecinţă firească a pregătirii lor şcolare şi a implicării în studiu de‑a lungul timpului, dar şi o motivaţie să continue să îşi îmbunătăţească performanţele şcolare.

„După părerea mea, a fost utilă pregătirea anterioară din liceul unde am învăţat. Cele mai importante calităţi care mi se potrivesc sunt perseverenţa şi studiul sârguincios, ceea ce s‑a reflectat în rezultatele mele.

Obţinerea acestei burse este o mare oportunitate pentru mine, deoarece este un pas important în construirea carierei mele. Este primul an în care o astfel de bursă este disponibilă în cadrul  S.N.G.N. ROMGAZ S.A., aşa că pentru mine este un vis devenit realitate”, ne‑a mărturisit Lorand ENGI, unul dintre beneficiarii de burse.

La rândul său, Andreas KURTI, spune că obţinerea acestei burse o datorează în primul rând determinării sale de a deveni în permanenţă mai bun în domeniul în care îşi va construi o carieră.

„Pasiunea pentru a descoperi lucruri noi, abilitatea de a mă adapta uşor la situaţii neprevăzute şi determinarea de a deveni „din bun, mai bun”, cred că au fost factorii care m‑au diferenţiat la momentul interviului faţă de restul candidaţilor.

Încă din timpul liceului, direcţia mea privind orientarea profesională a fost una precisă, şi anume zona energetică. Am ales sectorul gazelor naturale, unde unul dintre cei mai buni angajatori de pe piaţă este S.N.G.N. ROMGAZ S.A., angajator mult dorit de mine, încă de la începutul studiilor. Bursa „ROMGAZ Scholarships” mi‑a oferit o oportunitate de începere a unei cariere în această companie, motiv pentru care pot numi asta un „Vis devenit realitate”, a spus el.

O oportunitate profesională

În acelaşi timp, câştigătorii burselor spun că pentru ei este o mare oportunitate profesională să poată lucra într‑o companie de top pe piaţa gazelor naturale şi realizează faptul că tinereţea lor şi apartenenţa la aşa numita Generaţie Z este un mare atu.

„Pot spune că este un vis devenit realitate. Este o oportunitate extraordinară să poţi să ajungi să faci parte din compania S.N.G.N. ROMGAZ S.A.  şi, în acelaşi timp, este o răsplată binemeritată după aceşti ani grei de facultate şi mai ales de pandemie.

Cu siguranţă am mult de învăţat de la angajaţii acestei companii, care, cum bine ştim, sunt nişte profesionişti extraordinari în domeniul acesta energetic, gazeifer. De oferit încerc să ofer şi să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a mă integra în această companie şi pentru a face parte din ea. Ca aşteptări de la această experienţă de neratat în viaţă, am aşteptări mari în ceea ce priveşte cariera şi dezvoltarea mea profesională. Aş dori să învăţ multe lucruri noi despre care în facultate posibil nici nu am auzit, să cunosc oameni noi şi interesanţi, care zi de zi se confruntă cu probleme reale din domeniu.

Născându‑mă în zona Mediaşului am avut posibilitatea să trăiesc alături de oameni care lucrează în această companie, de la care am auzit multe lucruri interesante. Ca angajat S.N.G.N. ROMGAZ S.A. îmi doresc un loc de muncă liniştit, interesant şi stabil, bineînţeles, cu posibilitatea de avansare odată cu trecerea timpului.

În opinia mea, cea mai valoroasă parte a acestei burse se materializează, de fapt, după încheierea ei, când devii angajat al acestei companii. Ştiind că după terminarea anilor de studii ai posibilitatea de a avea un loc de muncă asigurat îţi dă o linişte de nedescris, te motivează în fiecare zi să devii un student mai silitor şi să te implici maxim în tot ceea ce faci.

Făcând parte din generaţia aceasta, numită Z, pot să confirm că suntem o generaţie căreia îi place să iasă din tipare, să facem lucruri noi, într‑un cuvânt ne plac provocările. Cum bine ştim, lumea de astăzi este greu încercată, atât pe plan politic, cât şi pe plan energetic. În ultimele luni, cuvântul energie a început să fie rostit aproape în fiecare zi, a început să aibă o valoare extrem de mare. În concluzie, pot spune că energie înseamnă provocare, găsirea noilor soluţii, care pot fi găsite doar de această generaţie Z.

Pe mine personal ceea ce mă determină să îmi construiesc o carieră în S.N.G.N. ROMGAZ S.A., se datorează faptului că doresc să duc tradiţia zonei mai departe şi să contribui şi eu cu ceva la ceea ce strămoşii noştri au făcut pentru a duce o viaţă mai bună”, spune Lorand KENDI, masterand la Facultatea de Inginerie.

„Ca student beneficiar al unei burse oferite din partea uneia dintre cele mai importante companii din România, pot spune că este un beneficiu foarte mare şi, în acelaşi timp, un impuls de a fi într‑o continuă dezvoltare în domeniul mine, petrol şi gaze.

Având în vedere generaţia din care fac parte, pot spune că am capacitatea de a mă adapta repede situaţiilor în care sunt pusă, am competenţă de organizare şi planificare, abilităţi de lucru în echipă şi, faptul că urmez studiile în domeniul mine, petrol şi gaze, mă determină să construiesc o carieră în cadrul companiei S.N.G.N. ROMGAZ S.A., companie care oferă posibilitatea de creştere şi dezvoltare profesională pe termen lung”, spune şi studenta din anul III, Alexandra VLAD.

Program important pentru Universitatea Lucian Blaga

Reprezentanţii Universităţii Lucian Blaga consideră că participarea la astfel de programe de burse este benefică pentru studenţi deoarece contribuie la stimularea lor pentru a se pregăti mai bine, astfel încât să poată beneficia de ceea ce oferă aceste proiecte. În plus, pentru organizatorii programului de burse, tinereţea şi entuziasmul viitorilor tineri angajaţi nu poate fi decât de bun augur.

„Pentru Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, participarea la programul de burse S.N.G.N. ROMGAZ S.A. este foarte importantă, pentru că studenţii care candidează pentru burse sunt mai interesaţi să‑şi desăvârşească pregătirea teoretică şi practică pentru a putea realiza proiecte cât mai interesante şi, în final, pentru a demonstra abilităţile lor în vederea accederii la locuri de muncă din domeniu, oferite chiar de S.N.G.N. ROMGAZ S.A.

Calităţile generaţiei tinere, a generaţiei Z, includ ca elemente pe care un angajator ar trebui să le cunoască şi să le valorifice, o capacitate mult mai mare de a se adapta cât mai repede, de a lucra cu mijloacele digitale şi în mediul online, dar şi o capacitate mai mare de a comunica într‑o limbă de circulaţie internaţională”, a spus Daniela POPA, Prodecan al Facultăţii de Inginerie din cadrul ULBS.

„Ne dorim ca aceşti tineri deosebiţi şi merituoşi să vină cu un suflu proaspăt din mediul universitar”

Cei de la S.N.G.N. ROMGAZ  S.A. sunt optimişti şi au aşteptări de la actualii bursieri, viitori angajaţi ai companiei, aşteptări care îşi au baza în tinereţea şi creativitatea viitorilor absolvenţi.

„Ne dorim ca aceşti tineri deosebiţi şi merituoşi să vină cu un suflu proaspăt din mediul universitar şi să se dedice meseriei pe care şi‑au ales‑o şi despre care au vorbit cu pasiune în timpul interviurilor organizate de noi pentru acordarea acestor burse.

Ne aşteptăm şi ne dorim ca aceşti tineri să‑şi găsească locul potrivit în cadrul echipelor din care vor face parte la S.N.G.N. ROMGAZ S.A.

Aşteptările noastre de la primii bursieri S.N.G.N. ROMGAZ S.A. sunt realiste, raportate la experienţa şi vârsta acestor tineri, care sunt cei mai buni dintre cei buni, formaţi la Universitatea Lucian Blaga Sibiu.

Ne‑am bucura dacă toate calităţile pe care noi le‑am identificat la ei pe parcursul etapelor de selecţie vor fi puse în valoare în activitatea pe care o vor desfăşura la S.N.G.N. ROMGAZ S.A.

Suntem siguri că seriozitatea, perseverenţa, implicarea, excelentele abilităţi de comunicare şi spiritul de echipă sunt atuurile lor principale şi că acestea îi vor ajuta să treacă uşor prin perioada de tranziţie de pe băncile facultăţii în producţie. De asemenea, suntem siguri că viitorii noştri colegi vor face tot ce le va sta în putinţă pentru a obţine rezultate excepţionale la finalizarea perioadei de probă de 6 luni şi vor deveni coechipieri de nădejde în cadrul echipelor lor.

Suntem conştienţi de faptul că vor avea nevoie de mentori, de specialiştii şi experţii din cadrul companiei şi că fără sprijinul şi suportul nostru nu vom putea să avem aşteptări extraordinare de la ei.

Cu cât ne vom implica mai mult în dezvoltarea lor profesională cu atât vom avea rezultate mai rapide din partea lor şi ne vom putea baza mai curând pe munca lor în proiectele şi activităţile în care vor fi implicaţi.

Punctele lor forte sunt: adaptabilitatea, competenţele tehnologice, foarte eficienţi multi – tasking (unii sunt capabili să lucreze pe cinci ecrane simultan), sunt curioşi, curajoşi, creativi, independenţi, ambiţioşi, au spirit antreprenorial foarte dezvoltat, pot lucra foarte bine atât individual, cât şi în echipe. În privinţa punctelor care necesită îmbunătăţire am putea vorbi, de fapt, despre o provocare.

Conform celor mai recente studii efectuate asupra tinerei generaţii s‑a constatat faptul că sunt singurele generaţii din istoria lumii care, deşi sunt mai tinere, au oportunitatea, dar şi obligaţia, datorită ritmului alert de dezvoltare tehnologică, să‑i înveţe pe cei mai vârstnici decât ei. Credem că aceasta este provocarea şi, în acelaşi timp, partea care ar putea fi îmbunătăţită la aceşti tineri”, spune Mihaela Cătălina TODORAN, Coordonator Program, Serviciul Dezvoltare Resurse Umane din cadrul S.N.G.N.  ROMGAZ S.A.

Povestea merge mai departe

În ceea ce priveşte viitorul, reprezentanţii S.N.G.N. ROMGAZ S.A. îşi doresc să reuşească să facă o tradiţie din aceste programe de burse.

„Dorim să facem o tradiţie din acordarea acestor burse. Ediţia de anul acesta am considerat‑o ca fiind un pionierat în direcţia aceasta, direcţie în care ne‑am adresat universităţilor ca parteneri în acordarea burselor către studenţii/masteranzii pe care îi pregătesc.

În ediţiile viitoare dorim să ne adresăm, pe lângă universităţile cu care am colaborat anul acesta (ULB Sibiu, UBB Cluj Napoca şi UPG Ploieşti), şi altor universităţi care pregătesc specialişti pentru aria noastră de interes, cum ar fi: Universitatea Tehnică Bucureşti şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi”, a adăugat Mihaela Cătălina TODORAN, Coordonator Program, Serviciul Dezvoltare Resurse Umane din cadrul S.N.G.N. ROMGAZ S.A.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*