Programul activităților pregătite pentru Săptămâna Europeană a Mobilității la Sibiu

În perioada 16-23 septembrie, Sibiul participă la programul Săptămâna Europeană a Mobilității, un program de conștientizare privind utilizarea mijloacelor de transport prietenoase cu mediul în defavoarea propriului autovehicul.

În această perioadă se desfășoară un concurs cu premii pentru cei care utilizează bicicleta și trotineta pentru a se deplasa. Sibienii sunt invitați să se deplaseze cu bicicleta sau trotineta în cel puțin cinci din cele optlocații propuse de Primăria Sibiu. În fiecare locație vor realiza fotografii alături de unul dintre cele două mijloace de transport pe care le vor posta pe Facebook cu hashtag-urile #Sibiuziuafaramasini sau #Sibiumobilityweek sau #Sibiulfaramasini.

Închiriați gratuit o trotinetă. În zilele de 22 și 23 septembrie, în Piața Mică, Decathlon, partenerul programului, va pune la dispoziție 30 de trotinete care vor putea fi testate gratuit de doritori timp de o oră. Standul va fi deschis între orele 10.30– 18. În zona Decathlon va fi amplasat și un covor cu marcaje rutiere pe care cei mici îl pot folosi pentru a învăța împreună cu un agent al Poliției Rutiere regulile elementare de circulație pietonală, cum ar fi traversarea străzii în siguranță.

Închiriați o bicicletă gratuit. Centrul de închirieri biciclete I’Velo de pe Cazarma 90 va oferi gratuitate în cele două zile, cei interesați având astfel posibilitatea să închirieze o bicicletă pentru 2 ore, în programul de lucru al centrului 11.30 – 19.30.

Piața Schiller: ateliere pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Teatrul pentru copii și tineret Gong organizează aceste ateliere începând cu ora 11, în 22 și 23 septembrie. Copii vor realiza un ghiozdan vesel pentru școală, învățând tehnici de lipire, decupaj și confecționare de accesorii.

Guitar Street în Piața Mică și Piața Schiller. Organizatorii evenimentului Sibiu Guitar Meeting organizează în 22 septembrie, între orele 12 – 13.30 în ambele locații menționate evenimente de animație stradală. 30 de chitariști de la Generația Folk și de la Palatul Copiilor vor cânta piese cunoscute pentru trecătorii prin aceste spații publice.

Balerinii Teatrului de Balet Sibiu vor folosi spațiul Pieței Huet pentru o demonstrație de dans, dar și o invitație adresată publicului de a dansa. Activitatea se va desfășura sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 13.30.

Un panou va fi amplasat în Piața Mică pentru ca publicul să poată lăsa aici mesaje motivaționale pe tema mobilității. Elevii din școli sibiene au fost invitați să realizeze desene pe tema mobilității în orașul lor, acestea urmând să fie expuse pe panou. De asemenea, pe un post it puteți lăsa aici mesajul dumneavoastră: “Susțin mobilitatea pentru că…”.

Intrare liberă la Zoo Sibiu și în Muzeul Astra în zilele de 22 și 23 septembrie pentru cei care ajung în zonă cu bicicleta sau trotineta.

Teatrul pentru copii și tineret Gong vă așteaptă sâmbătă, 22 septembrie și duminică, 23 septembrie, de la ora 11 la spectacolul “Dumbrava Minunată”, intrarea fiind gratuită pentru cei care sosesc cu bicicleta sau trotineta.

Tursib oferă gratuitate călătorilor în 22 și 23 septembrie, între orele 8-20.

ATENȚIE! ÎNCHIDERI DE TRAFIC

Vă reamintim că pentru a marca Săptămâna Europeană a Mobilității și pentru a permite desfășurarea în bune condiții a evenimentelor descrise mai sus, în zilele de 22 și 23 septembrie se vor institui următoarele restricții în trafic, începând de sâmbătă, 22 septembrie, ora 8.30 și până duminică, 23 septembrie, ora 20.

· Piața Mică și Piața Huet

· Zona Pieței Schiller și strada Arhivelor (circulația pe străzile Tipografilor și Timotei Popovici va rămâne deschisă)

· Strada Centumvirilor, care va deveni pietonală în cele două zile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*