Program special de Ziua Națională a României la Muzeul Național Brukenthal

Toate instituțiile culturale din subordinea Ministerului Culturii au pregătit un program special de 1 Decembrie. De ziua românilor, accesul este gratuit pentru toți vizitatorii la Muzeul de Istorie-Casa Altemberger.

FOTO: Muzeul Național Brukenthal

Iată programul Muzeului Național Brukenthal:

– 28 noiembrie 2023, ora 12:00 vernisaj expoziție Fenomenul Pitești, Muzeul de Istorie-Casa Altemberger

– 29 noiembrie 2023, expunere lucrarea Horea de Ioan Constande

– 1 Decembrie 2023, vizită gratuită la Muzeul de Istorie-Casa Altemberger, program 9-17.

De 1 Decembrie, vizitatorii sunt așteptați în intervalul:

9-17 Muzeul de Istorie-Casa Altemberger

9-17 Muzeul de Istorie Naturală

10-18 Palatul Brukenthal din Piața Mare

ÎNCHIS Muzeul de Artă Contemporană și Muzeul de Istorie a Farmaciei

Despre EXPOZIȚIA ITINERANTĂ BILINGVĂ

„FENOMENUL PITEȘTI. ADEVĂRATA FAȚĂ A COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA”

În perioada 28 noiembrie 2023 – 27 februarie 2024 Muzeul Național Brukenthal și Memorialul Închisoarea Pitești prezintă în premieră expoziția „Fenomenul Pitești. Adevărata față a comunismului în România”. Expoziția itinerantă este bilingvă (română/engleză) și conține, pe lângă informații despre Fenomenul Pitești și cronologia represiunii din penitenciarul Pitești, obiecte originale din sistemul penitenciar comunist – mobilier de celulă, zeghe (uniforma deținuților), dar și fișe matricole penale, cărți poștale trimise de deținuții politic familiilor și fotografii inedite. În plus, curatorii au pregătit o secțiune specială dedicată sibienilor care au trecut prin violențele de la Pitești, dar și o zonă dedicată unde vizitatorii pot împărtăși gândurile și impresiile lor.

Vernisajul va avea loc marți, 28 noiembrie 2023, de la ora 12:00, la Muzeul de Istorie – Casa Altemberger, Str. Mitropoliei nr. 2, Sibiu. Invitatul special este domnul Sergiu Rizescu, fost deținut politic care a fost încarcerat timp de un an la Închisoarea Pitești, în perioada comunistă, fiind apoi transferat la alte penitenciare. Vor prezenta expoziția curatoarele Maria Axinte (fondatoarea Memorialului Închisoarea Pitești) și Andreea Corca (muzeograf în cadrul Muzeului Național Brukenthal).

Evenimentul nu este recomandat copiilor sub 10 ani din cauza violenței deosebite a subiectului prezentat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*