Profesorii nu cedează. Greva continuă și mâine

Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu a transmis printr-ujn comunicat de presă că în județul Sibiu 70% dintre membrii de sindicat sunt în continuare în grevă generală.

Foto: Mesagerul de Sibiu

„Reamintim contextul pentru care angajații din învățământ sunt în grevă: desconsiderarea întregului sistem de învățământ prin salarizarea deficitară, ore suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic, program de salarizare EDUSAL disfuncțional, ajungând în prezent până la declarații neprofesioniste făcute de guvernanți și proiect de ordin de ministru care subminează dreptul la grevă.

Când cerem RESPECT pentru educație ne referim la un angajament corect, scris nu doar vorbit!

Când cerem DEMNITATE pentru educație nu ne referim la o funcție înaltă în stat ci la dreptul de autoritate morală.

CEREM RESPECTAREA DECLARAȚIILOR GUVERNANȚILOR PRIN REGĂSIREA ÎNTR-UN ACT NORMATIV A PREVEDERII:

salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;”!!!

Greva generală continuă și mâine!” au transmis reprezentanții SIP Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*