Profesori și cercetători din 22 de țări, impresionați de Sibiu | FOTO și VIDEO

Cei 70 de participanți la evenimentul „International Week“, organizat de Universitatea „Lucian Blaga“, au început ziua de astăzi cu un tur ghidat în centrul istoric al Sibiului.

Membrii delegațiilor străine au avut ocazia să se familiarizeze cu orașul, să-i cunoască istoria și trecutul, să afle cât mai multe lucruri despre multiculturalitatea zonei, dar și să se desprindă pentru câteva ore de mediul academic pentru un program de voie. Cadrele universitare prezente la Sibiu s-a declarat încântate de ceea ce au văzut, rămânând impresionate de arhitectura centrului istoric, de valorile culturale și de ospitalitatea sibienilor.

Totodată, astăzi a continuat seria prelegerilor și cursurilor susținute de oaspeții străini, fiind implicate toate facultățile Universității sibiene.

În acest an, au venit la Sibiu reprezentanți ai mediului academic din 22 de țări, de pe trei continente.

În materialul următor, vă invităm să aflați impresiile oaspeților din Polonia, Japonia, Filipine și Austria.

Săptămâna Internațională se află la cea de-a VI-a ediție și este organizată de către Departamentul de Relații Internaționale al ULBS.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*