Asociația Județeană de Turism Sibiu a organizat, miercuri, Forumul #SibiuproTURISM2018.
Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului CHRISTA (Cultură şi Patrimoniu pentru Acţiuni Turistice Responsabile, Inovatoare şi Sustenabile), finanțat prin programul Interreg Europe, şi a reunit profesioniști din domeniul turismului cultural, gastronomic și în natură, preocupați de dezvoltarea și marketingul sustenabil al destinației turistice Sibiu. Evenimentul face parte din agenda oficială a evenimentelor ce susţin Anul European al Patrimoniului Cultural 2018 și facilitează consolidarea rețelei de parteneri, schimbul de bune practici și parteneriatul durabil pentru viitorul destinației turistice.
Forumul a fost concentrat pe teme ca Sibiu – destinație culturală, prin comunități implicate, ambasadori locali, povești și industrii creative și Sibiu – patrimoniul construit pus în scenă. Totodată, a fost prezentată și prima varinată a strategiei de marketing integrată a destinației turistice judeţul Sibiu pentru perioada 2018-2020, ce va fi finalizată în acest an.
Cosmin PAL