Prof. univ. dr. Lorant Kiss, în ajutorul viitorilor chirurgi

Medicul şef al Secţiei Chirurgie I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, prof. univ. dr. Lorant Kiss, a lansat lucrarea completă în cinci volume „Tratat de patologie chirurgicală”.

Medicii rezidenţi ai Spitalului Judeţean, studenţii Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”, dar şi medicii care urmează studii doctorale beneficiază de o nouă şi valoroasă sursă de studiu şi documentare, odată cu apariţia completă a unui „Tratat de patologie chirurgicală”, în cinci volume, sub semnătura medicului şef al Secţiei Chirurgie I, prof. univ. dr. Lorant Kiss, au anunțat reprezentanții Spitalului Județean din Sibiu.

Trei ani de muncă

Lorant Kiss

Lorant Kiss

Primul volum din acest tratat a apărut în anul 2012 şi apoi au fost editate anual restul tomurilor, iar în 2015, odată cu apariţia ultimului, a fost publicată o ediţie completă, în condiţii grafice şi tehnice similare. „Bazându-mă pe o îndelungată experienţă chirurgicală, dar şi didactică academică, am început sa mă gândesc cu mult timp în urmă cum şi cu ce aş putea să ajut tânăra generaţie de medici, pentru că, la ora actuală, se schimbă foarte mult patologia prin noile informaţii care apar în ceea ce priveşte investigaţiile şi atitudinea terapeutică. Am găsit de cuviinţă ca, după o îndelungată carieră de chirurgie grea, chirurgie de urgenţă şi nu numai, să mă apuc să scriu câteva tratate. Aşa a apărut această idee de a scrie acest tratat de patologie chirurgicală, în cinci volume. Astfel, în 2012, am prezentat ideea Editurii Universitas, care a acceptat să colaborăm în vederea editării anuale a câte unui volum”, a mărturisit Kiss.

Donație pentru Biblioteca Universitară

Tratatul în cinci volume lansat de prof. univ. dr. Lorant Kiss cuprinde titluri precum „Semiologia chirurgicală”, „Patologie oncologică. Cancerul gastric”, „Patologie chirurgicală generală şi oncologică”, „Patologie chirurgicală abdominală”, „Patologie chirurgicală generală”. Câte un exemplar din fiecare volum a fost donat  Bibliotecii Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. „Am considerat că este în beneficiul tinerilor să donez câte un exemplar din fiecare volum Bibliotecii Universitare din Sibiu şi sper ca acest tratat să fie în folosul generaţiei de tineri din cadrul Facultăţii de Medicină, rezidenţilor din cadrul SCJU Sibiu şi doctoranzilor în medicină, care se pot documenta dintr-un tratat modern de patologie chirurgicală”, şi-a motivat decizia medicul sibian. Ultimul volum, editat în 2015, conţine, pe lângă problematica de chirurgie, şi aspecte privind medicina internă şi de terapie intensivă, fiind scris în colaborare cu conf. univ. dr. Paul Jurgen Porr, cu şef lucrări dr. Mihai Sava şi cu asistent. univ. dr. Roland Kiss.

carti_2

Carieră strălucită

De-a lungul carierei sale, profesorul Kiss a scris nu mai puţin de 12 volume de chirurgie şi nu intenționează să se oprească aici. De curând, reputatul medic sibian a definitivat un nou tratat de chirurgie de urgenţă abdominală şi toracică şi un compendiu de chirurgie de peste 1.400 de pagini, predate deja în manuscris şi care vor vedea lumina tiparului anul viitor.

Bază de training
Pe lângă importanta apariţie editorială, rezidenţii şi viitorii medici chirurgi ai SCJU Sibiu se bucură, de circa două luni, de existenţa unei baze de training de chirur­gie clasică – minim invazivă şi imagistică, coordonată tot de prof. Lorant Kiss. Aceasta funcţionează la etajul I al clădirii fostului decanat al Facultăţii de Medicină din Sibiu, clădire administrată de SCJU Sibiu. Baza cuprinde mai multe săli şi anume cea de Tehnici clasice şi minim invazive, de Laparoscopie, Ecografie, şi de Informatică şi conexiune la Internet. Totodată, cei care trec pragul bazei se bucură şi de biblioteca acesteia, care este una în curs de formare. Obiectivul reputatului chirurg al SCJU Sibiu este ca, în scurt timp, această bază de training, aflată încă la început, să se dezvolte, astfel încât cei care îi calcă pragul să „poată efectua aici intervenţii pe animale şi pe organe asemănătoare celor umane, câştigând deprinderile atât de necesare carierei de chirurg”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*