Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea își lansează la Sibiu cea mai nouă carte

Lansarea noii cărți va avea loc la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 12:00 în cadrul unui eveniment de prestigiu care se va bucura de prezența Părintelui Constantin Necula.

În noul său volum Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor”, lansat la editura Bookzone, Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea se adresează publicului larg explicând procesele din spatele unor afecțiuni, din păcate, tot mai frecvent întâlnite în societatea noastră (depresie, epuizare nervoasă, Alzheimer și Parkinson) și oferind recomandări avizate, cu rădăcini în știință, care ne pot ajuta pe fiecare dintre noi să avem mai multă grijă de sănătatea minții noastre.

În cadrul evenimentului va avea loc o discuție între Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea și Părintele Constantin Necula.

În cartea sa, profesorul Ciurea nu evită subiectele controversate din lumea neuroștiinței, dedicând un întreg capitol legăturii dintre știință și credință, un subiect absolut fascinant pe care îl va explora și alături de Părintele Constantin Necula.

Profesorul Ciurea și Părintele Necula doresc să le ofere tuturor celor prezenți învățături din cele două perspective atât de diferite, dar în același timp mai conectate decât ne putem imagina – știință și credință – .

Moderarea evenimentului va fi realizată de Florentina Fântânaru – jurnalist, realizator și prezentator de emisiuni TV.

Accesul la eveniment se realizează în limita locurilor disponibile, prin cumpărarea celei mai noi cărți a Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, „Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor” din online – de pe bookzone.ro – sau de la locația evenimentului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*