Probleme de personal la Judecătorii

Peste 50 de posturi de judecător erau vacante la nivelul Curţii de Apel (CA) Alba Iulia şi a celor 19 instanţe arondate, din Alba, Hunedoara şi Sibiu, la finele anului 2020, cu 16 mai multe decât la sfârşitul lui 2019, în condiţiile în care mulţi dintre magistraţi s-au pensionat, existând judecătorii care funcţionează cu câte un singur judecător.

„Cea mai mare provocare a anului în curs o reprezintă, pentru noi, componenta de resursă umană. Dacă în privinţa personalului auxiliar de specialitate nu avem probleme deosebite, întrucât am organizat şi suntem în curs de organizare a unor concursuri pentru primirea în profesie, marea provocare o reprezintă posturile vacante de judecători. Tot mai mulţi colegi judecători se pensionează. Acest val, să-i spunem, nu cred că va înceta în perioada imediat următoare”, a susţinut, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele CA Alba Iulia, sibianul Liviu Gheorghe Odagiu.

El a adăugat că acest val de pensionări, coroborat cu faptul că, la momentul actual, încă nu este adoptată o lege cu privire la admiterea în profesie pentru cei cu studii juridice cu 5 ani vechime, va duce „într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat”, la „grave probleme” de personal.

„Mai mult, mai este blocată la acest moment, existând în parlament, din ce ştiu eu, un proiect legislativ, procedura transferurilor”, a mai spus Liviu Gheorghe Odagiu.

Preşedintele CA Alba Iulia a subliniat că sunt instanţe, cum sunt Judecătoriile Avrig şi Agnita, care funcţionează cu câte un singur judecător definitiv, iar altele, cum ar fi cea de la Orăştie, cu doar doi judecători.

„Chiar şi la instanţele mari, unde sunt mai mulţi judecători, şi acolo există un val de pensionări. Şi, în condiţiile în care numărul de cauze rămâne acelaşi sau are un trend descrescător într-o mică măsură, problemele personalului îşi vor spune cuvântul”, a opinat Odagiu.

La nivelul CA Alba Iulia şi a celor 19 instanţe arondate erau în activitate la finele lui 2020 un număr de 239 de judecători. Din totalul celor 941 de posturi existente în statul de funcţii, 70 de posturi figurează vacante, din care cele mai multe, respectiv 51, sunt pentru judecători. Faţă de anul anterior se observă „o creştere semnificativă” a numărului de posturi vacante, în condiţiile în care la finele anului 2019 erau 35 de posturi vacante de judecător.

Doar 4 instanţe, Judecătoriile Alba Iulia, Aiud, Brad şi Haţeg, au posturile de judecător ocupate în totalitate.

În cursul anului 2020, s-au pensionat 20 de judecători de la mai multe instanţe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*