Astăzi, 26 octombrie 2019, reprezentanți ai PRO România Sibiu au desfășurat o acțiune de campanie în cele mai importante zone ale municipiului Sibiu, discutând cu cetățenii și prezentându-le o parte din principalele teme propuse de Mircea Diaconu în campania pentru alegerile prezidențiale.
Echipa PRO România Sibiu s-a aflat astăzi în rândul sibienilor, în cadrul unei acțiuni ce s-a desfășurat pe parcursul mai multor ore in zone precum Centrul Istoric, Piața Mare, Piața Mică sau bulevardul Nicolae Bălcescu. Membrii organizației județene au împărțit materiale electorale și au dialogat cu oamenii, aceștia din urmă prezentându-și așteptările de la aceste alegeri și, implicit, de la cel care va câștiga funcția de președinte al României.
Candidatul independent Mircea Diaconu, susținut de partidul PRO România, le prezintă românilor o ofertă electorală complet diferită de cele ale altor candidați, propunându-și să fie un președinte al tuturor românilor. Sloganul „….cu bună credință” vorbește de la sine despre candidat și despre motivul pentru care este bine ca acesta să fie votat. DA! România și românii au nevoie de un președinte aproape de ei, din mijlocul lor, care să fie neutru politic, mediator, arbitru, nepartizan, să îi unească și să le pună pe primul loc interesele, să oprească ura și dezbinarea și să ducă o luptă reală pentru stoparea abuzurilor la adresa românilor.
PRO România Sibiu va continua, pe toată durata campaniei electorale, derularea unor evenimente similare, prin care să prezinte temele candidatului Mircea Diaconu pentru alegerile prezidențiale.
Acțiunea de astăzi a fost condusă de Gheorghe Vintilă, coordonatorul campaniei Alianței UN OM din partea PRO România Sibiu.