Cel mai tânăr festival de film din România, ESTE FILM Festival, s-a încheiat duminică la Sibiu. Cinefilii au făcut o „cură“ de filme europene, producții lansate în ultimii doi ani, dar și câteva producții deja consacrate, filme premiate și apreciate la nivel internațional.
Un festival tânăr, care a pornit de la ideea că filmul european ESTE ceea ce publicul sibian ar vrea să vadă, a adus în trei spații din Sibiu, care nu sunt folosite în mod uzual ca săli de cinema, peste 30 de proiecții. Librăria Habitus, Sala Aula Magna a Bibliotecii Universității „Lucian Blaga“ și St. Andrew’s Scottish Pub au fost cele trei spații-gazdă.
Invitați speciali
Publicul s-a bucurat de prezența câtorva invitați speciali. Regizorul Adrian Sitaru, dar și actorii Alina Grigore și Robi Urs au fost prezenți la deschiderea ESTE FILM Festival și au răspuns la întrebările publicului după proiecția filmului „Ilegitim”. Întrebările au privit atât viziunea regizorală, cât și felul în care actorii au lucrat la roluri, unul mai puțin convențional, ei însușindu-și rolurile chiar înainte de filmările propriu-zise. Actorul Ștefan Velniciuc s-a întâlnit și el cu spectatorii după proiecția filmului „Banat”, o avanpremieră în România, primită cu mare interes, mai ales că povestea de dragoste din film se împletește cu ideea de emigrație în sens invers, din Italia spre România. De asemenea, s-a aflat la Sibiu, cu ocazia festivalului, directorul Institutului Maghiar din București, Andras Kosa, ținând cont și de faptul că secțiunea In Frame a festivalului a fost dedicată filmului maghiar. Kosa a fost prezent atât la deschidere, cât și la proiecția documentarului „Doi secui”, alături de regizorul Lukacs Csaba.
Filme cunoscute
Cele mai apreciate filme, după numărul de spectatori, au fost „Ilegitim” și „Son of Saul”, câștigătorul Oscarului pentru cel mai bun film străin, proiecțiile având loc cu casa închisă. Publicul a putut să vadă și documentarul „Amy”, de asemenea câștigător de Oscar, dar și pelicula „Youth”, a lui Paolo Sorretino, proiectată de două ori. „Ne-am bucurat că filme de artă precum «Calul din Torino» sau «Un porumbel cugetând pe o ramură» au atras și ele atenția iubitorilor de film, care, în febra festivalieră, au ajuns în număr mare la aceste filme“, mărturisesc organizatorii.
Experiențe inedite
Propunerea festivalului pentru moduri inedite de a viziona filme a fost foarte bine primită. Fie că a fost vorba de maratonul de film din Trilogia Millenium, unde cei mai pasionați au rămas până la finalul celor șapte ore de film, fie că a fost vorba de a nu vedea, ci doar a auzi un film, sau invers, cum a fost cazul scurtmetrajelor românești, sibienii s-au arătat deschiși către experiențele propuse.