Managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, Florin Neag, în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Spitalelor Publice de Psihiatrie (ASPP) declară că prioritară este îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru pacienţi. Acesta împreună cu directorul medical al spitalului sibian, dr. Ciprian Băcilă, au participat la finalul săptămânii trecute, la Iaşi, la conferinţele dedicate Zilelor Institutului de Pshihiatrie „Socola”.
„În primul rând vreau să mulțumesc conducerii Institutului de Psihiatrie de la Socola pentru oportunitatea de a mă afla în mijlocul specialiștilor relevanți pentru psihiatria din România. Vă vorbesc în calitate de vicepreședinte al Asociației Spitalelor Publice de Psihiatrie și mă bucur să văd interesul tot mai mare al spitalelor de a face parte din această comunitate profesională. Suntem o asociație relativ tânără, înființată în anul 2020, când conducerile din perioada respectivă a șase spitale au ales să se așeze împreună la o masă și să gândească necesitatea creării unei astfel de asociații. ASPP a fost fondată de către Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia” din Bucureşti, Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova, spitalele de psihiatrie şi măsuri de siguranţă Jebel şi Pădureni-Grajduri și Spitalul Clinic de Pshiatrie “Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu. Se pare că, de la acel moment și până astăzi, activitatea noastră a fost una apreciată întrucât ni s-au alăturat multe alte spitale astfel că, acum contabilizăm un număr de 33 de spitale din totalul de 35 de unităţi spitaliceşti de psihiatrie din România”, a subliniat managerul Florin Neag, vicepreşedinte al ASPP, în cadrul întâlnirii de la Iaşi.
Vicepreşedintele ASPP a arătat că este nevoie de dezvoltarea unui sistem de sănătate mintală mai eficient, mai empatic şi mai orientat către aşteptările celor care au nevoie de ajutorul medicilor.
„Împreună acţionăm ca o platformă unică de entități din sănătate şi căutăm soluții comune ca să facem faţă provocărilor complexe ale sistemului medical românesc și cu atât mai mult a celor din domeniul psihiatric, plecând de la mediul legislativ funcțional, finanțarea serviciului prestat, accesul la resurse și până la îmbunătățirea calității serviciilor pentru pacienții noștri. Susţinem puncte de vedere comune și colaborăm în vederea dezvoltării unui sistem de sănătate mintală mai eficient, mai empatic și mai orientat către așteptările celor care au nevoie de noi păstrând mereu în centrul activității noastre pacientul. Împreună, facem pași importanți pentru un viitor mai bun!”, a spus managerul Florin Neag, vicepreşedinte al ASPP.
Resursa umană este vitală pentru ca pacienţii spitalelor de pshiatrie să poată beneficia de cea mai bună asistenţă medicală, potrivit managerului Spitalului Clinic de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu.
„În calitate de manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, împărtășesc cu colegii mei de la celelalte spitale provocările zilnice ale prestării actului medical, dar și provocările pe termen mediu și lung raportate la o bună planificare, organizare și funcționare a instituției cu utilizarea eficientă a resurselor necesare. E cazul să subliniez aici importanța vitală a resursei umane, fără de care oricât de dotat și de modernizat ar fi spitalul, ar rămâne aceleași încăperi goale, care nu și-ar putea atinge obiectivul de a ameliora și a însănătoși pacienții care ne calcă pragul. De aceea, doresc să subliniez că, atât eu personal, cât și asociația apreciem în mod deosebit astfel de întâlniri științifice care adună laolaltă experiența și expertiza celor mai buni specialiști în psihiatrie care se constituie în formarea profesională continuă – concept al actului medical modern și dacă tot vorbeam de tradiție, vreau să vă spun că a devenit inclusiv și pentru mine o tradiție, participarea mea la acest eveniment: Zilele Socoleii – fiind în acest an, al treilea an consecutiv”, a concluzionat managerul Florin Neag, vicepreşedinte al ASPP.
Din cadrul spitalului au participat cu lucrări științifice și alți doi medici sibieni, care s-au numărat printre cei peste 800 de medici, psihologi, dieteticieni, asistenţi medicali şi kinetoterapeuţi din ţară şi din străinătate care s-au aflat în perioada 2-5 octombrie, la Iaşi. De asemenea, mai mulţi manageri ai spitalelor publice de pshiatrie din ţară au luat parte la conferinţele dedicate Zilelor Institutului de Pshiatrie “Socola”. Evenimentul ştiinţific de tradiţie a marcat şi împlinirea a 119 ani de la înfiinţarea celui mai important „aşezământ psihiatric” din ţară, singurul institut de psihiatrie din România.
Sibiul ocupă un loc foarte important pe harta pshiatriei din România şi din Europa, întrucât la Sibiu a fost inaugurat în anul1863 primul spital de boli nervoase, fiind primul aşezământ de acest fel din ţară şi din din sud-estul Europei.