Un obicei vechi, păstrat odinioară în satele Mărginimii Sibiului, un ritual al prieteniei și al începutului de primăvară este „Prinsul verilor și al văruțelor”. Era o datină plină de farmec, care aducea laolaltă copiii satului, legându-i printr-o rânduială ce trecea din generație în generație.
foto: Muzeul ASTRA
În prima sâmbătă a Postului Mare, când soarele începea să mângâie blând colinele, copiii se adunau pentru a săvârși acest obicei străvechi și plin de înțelesuri. Acesta marca trecerea de la copilărie la adolescență, întărind legăturile de prietenie și solidaritate între tinerii satului.
În ziua de Sântoader, băieții și fetele, îmbrăcați în straie de sărbătoare, se întâlneau în curțile caselor sau în jurul unui pom înflorit. Fiecare purta un colăcel împletit, simbol al belșugului și al comuniunii. Ritualul începea cu întrebarea rostită cu emoție: „Te prinzi văr cu mine?” sau „Te prinzi văruță cu mine?”, la care celălalt răspundea afirmativ. Apoi, își ofereau reciproc câte două lingurițe de grâu fiert, aliment sacru, încărcat de semnificații profunde legate de renaștere și prosperitate.
După înfrățirea solemnă, copiii formau alaiuri vesele, imitând nunțile tradiționale. Mirele și mireasa, aleși dintre participanți, erau însoțiți de nași și de restul nuntașilor, colindând ulițele satului cu cântece și strigături pline de voie bună. Băieții ofereau ghiocei fetelor, vestitori ai primăverii și ai purității sufletești. Seara se încheia cu ospățuri în casele gazdelor, unde se împărțeau bucate alese și se depănau povești la gura sobei, întărind astfel sentimentul de apartenență și continuitate a tradițiilor.
Acest obicei, deși tot mai rar întâlnit în zilele noastre, rămâne o mărturie vie a bogăției spirituale a satului românesc, o punte între generații și un prilej de a celebra prietenia, credința și frumusețea vieții simple, trăite în armonie cu ritmurile naturii și ale sufletului.
