Vineri în jurul orei 11,00, pe raza localității Racovița, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au depistat doi localnici, în vârstă de 40, respectiv 42 de ani, în timp ce tăiau arbori ilegal, din afara fondului forestier național.
Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu
Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei.
Materialul lemnos, salcâm în cantitate de 1,5 mc, a fost confiscat și predat reprezentanților ocolului silvic responsabil în zonă.