Prinși cu mâța-n sac. Mai exact, pe banda de urgenţă a A1

Doi șoferi au circulat nejustificat pe banda de urgenţă a autostrăzii A1. Au fost amendați și și-au pierdut dreptul de a mai conduce vreme de 90 de zile.

Poliția anunță că, după apariția unor imagini în care doi șoferi se deplasau pe banda de urgență a Autostrăzii A1, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva s-au sesizat din oficiu și au făcut verificări.

În scurt timp, șoferii au fost identificați și sancționați.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 62 de ani, din județul Cluj, respectiv un sibian în vârstă de 31 de ani, care, la data de 5 august, respectiv la data de 7 august, ar fi condus nejustificat autoturismele pe banda de urgență a Autostrăzii A1, pe tronsonul Sibiu – Alba.

Cei doi șoferi au fost amendați cu 1.305 lei și li s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*