Prins într-un local cu victima

Polițiștii din municipiul Sibiu au reținut ieri un bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, cercetat penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

În cursul aceleiași zile, în jurul orei 10:30, Poliția Municipiului Sibiu a fost sesizată de către un polițist, aflat în timpul liber, despre faptul că un bărbat în vârstă de 44 ani, din Sibiu împotriva căruia a fost emis un ordin de protecție la solicitarea unei femei de 41 de ani, se afla într-un local din municipiul Sibiu împreună cu aceasta, încălcând astfel măsurile impuse prin ordinul de protecție emis de către Judecătoria Sibiu împotriva sa, la data de 02.12.2025.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Hunedoara.

Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.