Principalele valute revin pe creștere

Tensiunile comerciale la nivel mondial, în principal „războiul taxelor vamale” dintre SUA și China, afectează majoritatea economiilor emergente. Leul nu este ocolit de acest fenomen, el depreciindu-se în fața principalelor valute.

Cursul euro a crescut de la 4,6430 la 4,6435 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,641 – 4,645 lei, iar cotațiile de la ora 14:00 fluctuau în jurul valorii de 4,644 lei.

Media dolarului american a crescut de la 3,9869 la 3,9855 lei, cotațiile din piață fluctuând între 3,982 și 3,996 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,123 și 1,126 franci/euro, iar cursul ei a crescut de la 4,1152 la 4,1314 lei.

După ce în ultimele trei săptămâni, BNR a injectat în piața monetară, prin operațiuni de tip repo, circa 22,5 miliarde lei, nivelul lichidității s-a reglat, ceea ce s-a concretizat într-o tendință de scădere a indicilor ROBOR. Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,09%, cel mai scăzut nivel începând cu luna iunie, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a 3,36%, minim al ultimelor două luni. Indicele la nouă luni s-a oprit la 3,44%, iar cel la 12 luni la 3,50%.

În regiune, moneda poloneză stagna față de euro la 4,295 – 4,31 zloți, iar cea maghiară se deprecia ușor, față de sfârșitul săptămânii trecute, la 324,4 – 325,3 forinți.

Perechea euro/dolar se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,1618 și 1,1661 dolari, limitând pierderile monedei unice de vinerea trecută, când dolarul a fost „ajutat” de cifrele economice pozitive venite din Statele Unite și de statul acestuia de „refugiu” în perioade de creștere a aversiunii față de risc.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg scădea la prânz la 6.471,37 dolari, de la 6.535,01 dolari, vineri seară.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu GEORGESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*