„Zilele trecute, alături de europarlamentarul Victor Negrescu, de Florian Giubega – candidatul PSD la Primăria Sibiu și mulți alți colegi de-ai mei, am participat la o acțiune de împădurire în comuna Chirpăr. Pe o suprafață de 2.9 hectare, am plantat 14.500 de puieți – 10.000 de goruni și 4.500 de paltini.
Știu că în ochii unora pare exagerată ideea că fiecare om poate salva planeta, dar eu chiar cred că dacă fiecare dintre noi face astfel de gesturi, care pot părea minore – de a planta un copac sau orice alt gest simplu prin care se protejează mediul -, putem salva sănătatea Pământului.
Într-un mediu toxic, sănătatea oamenilor este pusă într-un real pericol. Le spun cetățenilor Sibiului că fiecare om contează și fiecare acțiune a lui este extrem de importantă și produce efecte. Împreună, trebuie să luptăm pentru un mediu sănătos! Avem obligația să lăsăm o planetă sigură generațiilor viitoare”, reiese dintr-un comunicat transmis de Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu.