FC Hermannstadt a debutat cu o victorie în cel de-al treilea eșalon valoric. Echipa locală de fotbal s-a impus în fața celor de la FC Zalău cu 1-0.
Singurul gol al partidei de sâmbătă după-amiază, contând pentru etapa 1 a Ligii a III-a din noul an competițional, îi aparține lui Adrian Cîrstean.
„Echipa noastră a debutat cu dreptul, câștigând toate cele 3 puncte puse în joc. Pentru echipa noastră a marcat, în repriza a doua, Adrian Cîrstean. Mulțumim suporterilor care au venit în număr atât de mare să susțină echipa Sibiului! Având în vedere că ne aflăm la prima participare în Liga a III-a, cu noi achiziții, considerăm că ne-am descurcat bine. A fost un meci greu, dar frumos. Am început cu trac, dar odată cu trecerea timpului, băieții nostri au jucat mult mai bine. În a doua repriză, echipa noastră s-a mobilizat mai mult, aspect concretizat și pe tabela de marcaj în minutul 68, când Cîrstean a înscris cu o lovitură de cap din preajma careului de 6 metri”, au comentat responsabilii FC Hermannstadt.
Mărgărit a trimis în teren formula: Voicilă – 22; Cristiu – 25; Oiță – 4 ; Tătaru – 6; Medeșan – 13; Dalbea – căpitan – 5; Necșulescu – 23; Monea – 19; Neacșa – 10; Tătar – 17; Cîrstean – 9. În minutul 78 a intrat Piko – 15 în locul lui Necșulescu, Neacșa a fost înlocuit cu Unguru – 11 în minutul 82, iar ultima schimbare a venit în minutul 85, când Petrescu – 7 i-a luat locul lui Tătar. Zăvoi – 12, Barbu – 14, Bratu – 31 și Seiwerth – 29 au stat pe banca de rezerve.
La meci au fost prezenți aproximativ 3.000 de spectatori, dornici să revadă fotbal de calitate pe Stadionul Municipal, iar o surpriză a constituit-o prezența președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. „Am văzut astăzi suporteri într-un număr foarte mare, ceea ce înseamnă că fotbalul, la Sibiu, chiar are un viitor“, a declarat acesta