Primul meci din actualul sezon al LNBM, în deplasare la Timișoara

IMG_0108CSU Atlassib Sibiu joacă, mâine, primul meci al noului sezon din Liga Națională de Baschet în compania echipei BC Timișoara. Deși lotul suferă încă din cauza accidentărilor, Dan Fleșeriu speră într-o victorie pe terenul timișorenilor.
Elevii lui Dan Fleșeriu au plecat la Timișoara acolo unde vineri, de la orele 19:15, vor disputa prima etapă în compania jucătorilor de la BC Timișoara. După dubla din Cupa României cu BC Mureș, sibienii pleacă în orașul de pe Bega cu dorința de a câștiga.
”Mâine începe campionatul național și vom fi la Timișoara. În mod normal, acest meci ar fi trebuit să fie unul extrem de greu, pe care îl așteptam cu nerăbdare, ne-am pregătit de ceva vreme, deși tot timpul am avut probleme și am fost mereu în formulă incompletă. Din păcate, mergem acolo și nu știm cu cine jucăm, pentru că și ei au probleme foarte mari financiare au renunțat la jucătorii străini pe care îi aveau și nu știm cum joacă ei actuala formulă. Eiînsă au avantajul că știu cum jucăm noi. Din păcate, noi avem aceleași probleme în privința accidentărilor, dar cu singuranță vom face tot posibilul pentru ca mâine să avem parte de prima victorie. Cei care au fost accidentați vor fi folosiți în funcție de necesitate, în meciul acesta. Dacă voi putea, îi voi proteja să nu joace deloc, pentru a-i menaja în contextul viitoarelor meciuri”, a declarat Dan Fleșeriu, antrenorul principal al CSU Atlassib Sibiu.
” Jucăm la Timișoara și știm că sunt o echipă bună. Au mulți jucători noi și încă nu știm exact la ce să ne așteptăm de la ei. Ceea ce știm este că vom juca împotriva unei echipe bune, dar și noi suntem pregătiți, ne-am antrenat bine și abia am așteptat acest meci. Suntem cu toții entuziaști, este momentul pe care cu toții l-am așteptat, primul meci oficial din campionat, și sperăm să începem sezonul cu o victorie. Fanilor vrem să le transmitem că vom da totul pe teren, pentru o victorie în meciul de vineri cu Timișoara” a spus Kevin Hardy.
Meciul se joacă mâine, de la orele 19:15, în Sala Constantin Jude din Timișoara și va fi transmis LIVE pe Digi Sport. În următoarea etapă Sibiul primește vizita celor de la Steaua, vineri 9 octombrie 2015, de la orele 18:15.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*