Primul efect al revoluției fiscale: deprecierea leului

Așa-numita „revoluție fiscală” dorită de PSD-ALDE, prin care se modifică codul fiscal prin OUG, măsură care a fost criticată atât de sindicate, cât și de asociațiile patronale, în ceea ce privește, în mod special, trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, a provocat deprecierea instantanee a leului.

În prima parte a perioadei 2 – 8 noiembrie​, cursul euro a scăzut de la 4,5985 la 4,5920 lei.

După trei săptămâni în care cursul euro a început cu 4,59, tensiunile apărute în piața valutară, după ce premierul Tudose a declarat că transferul contribuţiilor de la angajator la angajat se va face prin OUG, au produs deprecierea în scurt timp a leului cu circa 1%, cotațiile atingând în 7 noiembrie un maxim de 4,64 lei.

La finalul intervalului, media a fost stabilită la 4,6198 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,62 – 4,635 lei, cu închiderea la 4,628 – 4,631 lei.

Reamintim că media euro a atins un maxim istoric de 4,6481 lei, în data de 3 august 2012, în plină criză politică provocată de referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu.

Deteriorarea mediului economic, provocată de majorările salariilor bugetarilor și a pensiilor, care a secătuit bugetul de stat dar și impredictibilitatea mediului fiscal, care a dus la stoparea multor investiții străine în România. Acestea vor pune BNR în situația de a alege între a apăra cursul sau de a menține dobânzile la un nivel sustenabil pentru populație, în condițiile în care creditele în lei reprezintă peste 60% în cazul celor imobiliare.

Anunțul făcut de guvernatorul BNR, conform căruia inflația va crește în prima parte a anului viitor, lasă de înțeles că se va alege varianta temperării dobânzilor. O creștere a cursului va sprijini exportatorii și va limita importurile, în condițiile majorării constante a deficitului comercial.

Cursul dolarului american a atins un minim de 3,9454 lei, dar a crescut la finalul perioadei la 3,9810 lei, când cotațiile au fluctuat între 3,981 și 3,998 lei.

Moneda elvețiană s-a mișcat pe piețele internaționale în culoarul 1,154 – 1,166 franci/euro, astfel că media ei a scăzut până la 3,9491 lei, pentru a încheia intervalul la 3,9869 lei.

În piața monetară, indicii ROBOR s-au menținut la valori apropiate de maximele ultimilor ani. Cel la trei luni a încheiat perioada la 1,86%, iar cel la șase luni la 2,02%. Indicii la nouă și la 12 luni au alunecat la 2,07%, respectiv 2,12%.

Perechea euro/dolar a găsit un nou punct de echilibru la 1,16 dolari. Ea s-a tranzacționat pe piețele financiare între 1,1555 și 1,1671 dolari, la finalul intervalului transferurile se realizau în culoarul 1,1585 – 1,1611 dolari.

Pe termen mediu, dolarul își menține capacitatea de apreciere. Cea mai mare parte a investitorilor se așteaptă ca Rezerva Federală să majoreze luna viiitoare dobânda sa cheie, până la 1,25 – 1,50%, anticipându-se alte trei majorări în cursul lui 2018.

Aceste măsuri fac dolarul mai atractiv, însă existe și frâne, precum posibilitatea ca Senatul SUA sa amâne, timp de un an, punerea în aplicare a reducerilor fiscale propuse de președintele Donald Trump.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*