Turiştii, mai ales cei britanici, au început să îşi rezerve camere în singurul hotel de gheaţă românesc, cel ce va fi construit la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, la peste 2.000 de metri altitudine, a anunțat responsabilul de marketing al hotelului, Mihai Daniel Corbu.
„Vom avea aceleaşi preţuri ca şi anul trecut, 100 de euro, camera şi 150 de euro, un iglu. Rezervări sunt din 24 decembrie, aşa cum ne gândim noi că inaugurăm. Noi sperăm să vină frigul”, a spus Corbu, citat de Agerpres.
Potrivit reprezentantului Hotel of Ice Bâlea, în sezonul trecut, peste o mie de turişti din toată lumea s-au cazat în camerele de gheaţă ale ineditului hotel.
În acest an, turiştii se vor bucura de camere decorate cu tema „Frozen Love”.
„După studierea mai multor variante, s-a decis ca tema noului Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac sa fie ‘Frozen Love’, în acest sezon fiind promovată dragostea şi pasiunea pentru natură, aer curat, drumeţie montană şi Masivul Făgăraş în timpul anotimpului rece. Îndată ce condiţiile meteorologice vor fi prielnice pentru acest demers, la Bâlea Lac, vor începe lucrările de ridicare al celui de-al paisprezecelea Hotel de Gheaţă şi al celorlalte construcţii (Biserica de Gheaţă, ‘satelitul’ din cele trei igluuri, pârtiile şi zonele de distracţie pe zăpadă etc)”, se arată într-un comunicat de presă.
Restaurantul din holul hotelului de gheaţă se va numi „Regele Ferdinand I al României – Întregitorul”, pentru a marca Centenarul Unirii de la Alba-Iulia. Pentru prima dată, la hotelul de gheaţă de la Bâlea se va lansa şi un parfum creat şi pentru femei şi pentru bărbaţi, numit „Frozen Love”.
„Deocamdată, la Bâlea Lac, condiţiile meteorologice nu permit, în niciun fel, desfăşurarea unor etape din procesul de construire a obiectivelor cuprinse în Proiectul de Marketing Turistic ‘Hotel of Ice – Bâlea Lac’, dar lucrările vor începe imediat ce stratul de zăpadă de aici va fi îndeajuns de consistent şi gheaţa lacului Bâlea va depăşi în grosime 20 de centimetri. Dacă nu vor interveni probleme deosebite, Hotel of Ice Bâlea Lac va fi deschis pentru vizitare în ajun de Crăciun”, anunţă proprietarii hotelului.