Deputatul Raluca Turcan și-a stabilit obiectivele clare pentru noua sesiune parlamentară și, împreună cu senatorul Nicolae Neagu a depus două amendamente importante la legea bugetului de stat.
„Am intrat într-o nouă sesiune parlamentară cu un obiectiv clar: mai multe locuri de muncă pentru angajații din mediul privat și acestea să fie mai bine plătite! Asta înseamnă un cadru legal flexibil, stimulativ, astfel încât mediul de afaceri să își permită investiții care să aducă plus-valoare pentru români și, în timp, să creăm premisele reducerii taxării pe muncă.
Aceasta este direcția clară a reformei începute de PNL, iar printre prioritățile legislative ale partidului se numără:
– Restructurarea statului – Reducerea numărului de instituții publice centrale și a companiilor de stat prin fuziune și comasare, pentru a elimina risipa și a eficientiza administrația.
– Reducerea la 300 a numărului de parlamentari, un angajament ferm pentru o politică mai aproape de oameni.
– Descentralizarea administrației publice, pentru ca deciziile să fie luate mai aproape de comunități, de către autoritățile locale.
Pentru județul Sibiu, am depus împreună cu senatorul Nicolae Neagu două amendamente importante la legea bugetului de stat:
– 1.400.000 lei sprijin pentru Consiliul Județean Sibiu pentru cofinanțarea investiției în Secția de terapie intensivă pentru nou-născuți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
– 100.000 lei pentru CJ Sibiu, cofinanțare pentru reabilitarea termică a unor clădiri ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Avem mult de muncă, dar am energia necesară și sunt sigură că împreună putem face schimbări reale pentru un mediu economic sănătos, pentru un stat eficient și pentru un Sibiu aproape de oameni!”, a scris Raluca Turcan, pe pagina personală de facebook.