Primarul Sibiului reprezintă Asociația Municipiilor în Consiliul European al Regiunilor

În ședința Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România din 29 iulie primarul municipiului Sibiu, doamna Astrid Fodor, a fost desemnată în funcția de membru al delegației AMR la Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor (CEMR).

Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor este un organism european organizat cu suportul Comisiei Europene, în cadrul programului Europa pentru Cetățeni. Aceasta este cea mai veche și mai largă asociație europeană a guvernelor locale și regionale din 41 de țări. Creat în 1951, CEMR promovează guvernarea locală și participarea cetățenilor în acest act.

Consiliul are rolul de a influența politicile și legislația europeană cu impact în funcționarea municipiilor și regiunilor. De asemenea, asigură un forum pentru dezbateri între guvernele locale și regionale, prin intermediul asociațiilor reprezentative, în acest caz – Asociația Municipiilor din România. CEMR este totodată o secție a organizației mondiale a Uniunii Orașelor și Guvernelor Locale.

Activitatea CEMR se referă la următoarele domenii ale administrației locale și regionale:

  • Guvernanță, democrație și cetățenie
  • Mediu, climat și energie
  • Implicare și cooperare internațională
  • Coeziune economică, socială și teritorială
  • Managementul serviciilor publice la nivel local și regional

“Este o onoare și mă bucur că am primit această responsabilitate în numele Asociației Municipiilor din România. Sibiul a excelat prin deschiderea spre Europa și de aceea cunosc avantajele și importanța cooperării la nivel european. Prin prezența în acest Consiliu vom avea posibilitatea să facem cunoscute problemele cu care se confruntă municipiile din România și vom avea în ceilalți membri exemple de soluții și bune practici în guvernarea locală și regională, pe care le putem importa în folosul comunităților noastre.”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*