Primarul Sibiului a participat la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România: „A fost un dialog viu și onest”

Ieri, primarul Astrid Fodor a participat la Adunarea Generală a Municipiilor din România, o întâlnire de lucru la care a participat președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban.

De asemenea, au participat la lucrările Adunării vicepremierul Raluca Turcan, împreună cu ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației publice, Ion Ștefan, ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu, și ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș.

“Am discutat despre bugetul de stat pe anul 2020, reprezentanții Guvernului avansând ca termen de aprobare sfârșitul acestui an. În acest context am discutat și despre alocările din impozitul pe venitul global (IVG) care revin municipalităților, administrațiile locale urmând să obțină o cotă de 63% din IVG. De asemenea, am discutat și despre finanțarea din fonduri europene în acest cadru financiar. Ni s-a promis suplimentarea finanțării pe axa mobilității prin supracontractare, fondurile urmând să fie redistribuite de pe alte axe sau programe de finanțare pe care au rămas alocări neconsumate. Sibiul va beneficia direct de pe urma acestei măsuri pentru că se va asigura finanțarea proiectului de amenajare a malurilor Cibinului, un proiect foarte așteptat de sibieni. La final am vorbit și despre viitorul cadru financiar pentru fonduri europene care va începe din 2021. A fost un dialog viu și onest, care a clarificat o serie de aspecte importante pentru comunitățile locale”, a declarat Fodor.

În cadrul acestei întâlniri s-a discutat și despre descentralizarea în administrația publică locală, reprezentanții Guvernului dând asigurări că în cazul în care se vor transmite noi responsabilități administrațiilor locale, acest lucru se va face cu repartizarea resurselor financiare corespunzătoare. Un alt subiect a fost excedentul bugetar care, conform angajamentului executivului, va rămâne integral municipalităților, pentru a finanța proiectele mari în pregătire sau implementare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*