Primarul din Cisnădie, mesaj la decesul polițistului lovit de mașină în urmă cu două săptămâni

Decesul, noaptea trecută, al poloițistului local lovit de o mașină în timp ce dirija traficul în data de 13 februarie a stârnit numeroase reacții în Cisnădie.

Foto: Facebook Gheorghe Huja

Primarul Gheorghe Huja a transmis un mesaj emoționant în care își arată regretele pentru cele întâmplate și transmite condoleanțe familiei.

„Cu profundă tristețe în inimile noastre, ne exprimăm regretele și durerea pentru pierderea tragică a unui membru al comunității noastre, polițistul local Radu Trihenea, 38 de ani.

Într-un act de devotament și curaj, el își îndeplinea îndatoririle de serviciu, dirijând traficul în Cisnădie, când a fost implicat într-un tragic accident rutier la jumătatea lunii februarie 2024. Un cetățean străin de 55 de ani a pierdut controlul volanului, a virat brusc stânga și l-a lovit în plin.

Foto: Facebook Gheorghe Huja

În ciuda eforturilor deosebite depuse de către personalul medical, după două săptămâni de la internare, Radu a pierdut lupta pentru viață. Medicii au confirmat că Radu a suferit trei stopuri cardiace, două dintre acestea fiind resuscitate cu succes, însă al treilea stop cardiac a fost fatal.

Radu Trihenea nu era doar un polițist local devotat, ci și un membru activ al comunității noastre. A fost un voluntar implicat și dedicat la Salvamont Cisnădie, demonstrând încă o dată devotamentul său pentru siguranța și binele celor din jur.

Cu toții suntem profund marcați de această pierdere tragică. Radu Trihenea va fi mereu amintit ca un om deosebit, cu o experiență de peste 16 ani în slujba comunității noastre. Lăsăm în urmă un coleg, un prieten și un erou.

În numele întregii administrații locale a Primăriei Cisnădie, ne exprimăm sincerele condoleanțe familiei lui Radu Trihenea” a transmis Gheorghe Huja pe pagina sa de socializare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*