Primarul Astrid Fodor a verificat astăzi în teren o parte dintre șantierele deschise de municipalitate. Printre acestea se numără și lucrarea de modernizare a străzii Bruxelles, o nouă legătură rutieră, velo și pietonală între Zona Industrială Vest și Calea Șurii Mici.
Foto: Primăria Municipiului Sibiu
“Strada Bruxelles este importantă atât pentru viabilizarea Zonei Industriale Vest, cât și pentru creșterea mobilității locuitorilor din cartierele rezidențiale existente, dar și din cele care urmează să se construiască aici. Este o zonă de dezvoltare a orașului în care creăm infrastructura atât prin lucrările de pe str. Bruxelles, cât și prin cele contractate deja pentru str. Varșovia, precum și prin amenajarea coridorului de mobilitate pe Calea Șurii Mici, proiect în pregătire”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
De ce este importantă această lucrare? Cartierul rezidențial Magnolia, cel din zona str. Ogorului și cartierul EMCO, precum și companiile ODU, Hipic Prod și Malidcom vor fi astfel conectate la noi rețele de apă și canalizare, ceea ce va însemna un debit mai bun de apă potabilă și o preluare mai eficientă a apelor uzate. Rețelele au fost astfel dimensionate încât să asigure nu doar nevoile din prezent, ci și necesarul în contextul dezvoltării urbanistice viitoare a zonelor respective prin noi cartiere rezidențiale și unități de producție.
Stadiul lucrărilor de modernizare a străzii Bruxelles:
– Rețeaua de canalizare menajeră a fost finalizată deja.
– Se lucrează la amenajarea cu elemente din beton a canalului care va colecta apa de ploaie de pe câmp
– Se instalează noua rețea de apă