Asociația Comunelor din România a acordat recent distincții pentru excelență în administrație și implicare comunitară unor primari din județul Sibiu, motiv pentru care PNL Sibiu i-a felicitat printr-un mesaj public.

Sursă foto: Facebook PNL Sibiu
„Îi felicităm pe primarii PNL din județul Sibiu care au fost premiați de Asociația Comunelor din România pentru excelența în administrație, implicare socială, promovarea valorilor locale și performanța obținută în comunitățile pe care le conduc:
-Andreea Voicu, primărița comunei Racovița – Ordinul de Merit și Trofeul „Dinu Săraru”, pentru dezvoltarea politicilor și proiectelor sociale, implicarea în educație și susținerea familiei.
-Daniel Minea, primarul comunei Râu Sadului – Ordinul de Merit și Trofeul „Nicolae Sabău”, pentru promovarea valorilor și civilizației tradiționale în mediul rural.
– Marius Grecu, primarul comunei Axente Sever – Trofeul „Primar de 5 stele”, pentru excelență în administrația publică locală.
– Emil Urian, primarul comunei Șeica Mică – titlul de „Primar de 6 stele”, pentru leadership și rezultate consistente în dezvoltarea comunității.
– Valentin Ivan, primarul comunei Sadu – Ordinul de Merit și Trofeul „Ivan Patzaichin” si trofeul „Primar de 6 stele”, pentru performanța și implicarea în promovarea sportului.
Aceste distincții confirmă că administrațiile liberale din județul Sibiu livrează rezultate concrete, bazate pe muncă, viziune și respect față de oameni.
PNL Sibiu rămâne un reper de performanță în administrația locală!”, se arată în mesajul transmis de PNL Sibiu.











