Astăzi, la Sibiu, a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Generale a Filialei Județene Sibiu a Asociației Comunelor din România (ACoR), la care au participat 40 de primari de comune și împuterniciți, auditorii interni ai serviciului public de audit, precum și membrii executivului filialei județene.
În cadrul ședinței prezidate de Valentin Ivan, Președintele Filialei Județene Sibiu a ACoR și primar al comunei Sadu au fost dezbătute următoarele puncte:
-
Aprobarea Raportului anual al Serviciului Public de Audit Intern aferent anului 2025;
-
Avizarea proiectului Acordului-cadru al Acordurilor de cooperare la nivelul filialei județene;
-
Analiza oportunității și necesității organizării serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân la nivelul filialei județene ACoR Sibiu;
-
Analiza situației generate de hotărârile judecătorești care obligă UAT-urile din zona 1 Sibiu la plata sumelor restante ale ADI ECO Sibiu către operatorul de salubritate;
-
Prezentarea noilor reglementări privind angajamentele bugetare – ALOP;
-
Analiza efectelor pachetelor de reformă asupra administrației publice locale;
-
Dezbaterea Documentului de poziție ACoR & SCOR privind plafonarea salariilor la nivelul salariului minim brut de 2.450 lei;
-
Diverse.
Rezoluțiile Adunării Generale:
-
Serviciul public de audit intern
Adunarea Generală a stabilit că auditul public intern reprezintă o necesitate indispensabilă pentru buna funcționare a administrației publice locale.
Analiza activității a evidențiat valoarea adăugată reală a auditului acolo unde acesta este organizat și funcțional.
În acest context, s-a decis aderarea a încă patru comune la Serviciul Public de Audit Intern. -
Salarizarea în administrația publică locală
Adunarea Generală susține Documentul de poziție comun ACoR & SCOR, adoptat de Consiliile Directoare Naționale ale celor două structuri, care evidențiază necesitatea inițierii unui proiect de act normativ pentru eliminarea plafonării salariilor din administrația locală la nivelul salariului minim brut de 2.450 lei dar și necesitatea adoptării unei noi legi a salarizării în sectorul public, lege care constituie țintă și jalon în cadrul PNRR, pentru care sunt puse în joc fonduri europene de peste 150 milioane euro.
-
Acordurile de cooperare
Acordurile de cooperare analizate au ca scop punerea în acord a activității filialei cu structura-cadru stabilită de legislația în vigoare, fără a genera obligații suplimentare nejustificate pentru UAT-uri. -
Serviciul public de gestionare a câinilor fără stăpân
Adunarea Generală a constatat necesitatea organizării în sistem de cooperare a serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân la nivelul filialei județene.
S-a stabilit că lipsa organizării în asociere generează costuri majore pentru fiecare UAT în parte și nu rezolvă cauzele reale ale fenomenului.
S-a decis inițierea organizării serviciului în sistem de cooperare, cu identificarea soluțiilor logistice pentru gestionarea și funcționarea corespunzătoare a activității și solicitarea sprijinului Consiliului Județean Sibiu, în vederea aplicării unitare a serviciului la nivelul județului.
Activitatea va viza organizarea unui adăpost pentru câinii capturați, dotat conform reglementărilor legale și parteneriate solide cu ONG-uri pentru: campanii de informare privind obligațiile deținătorilor de câini, cipare și sterilizare, combaterea abandonului și promovarea adopției.
Primarii au subliniat că toate aceste costuri pun presiuni semnificative pe bugetele locale, deja diminuate, conform declarațiilor publice ale reprezentanților Guvernului, prin reducerea sumelor pentru echilibrare și a cotei din impozitul pe venit (IVG).
-
Situația ADI ECO Sibiu – Zona 1
A fost analizată situația generată de sentințele judecătorești prin care comunele și orașele din zona 1 Sibiu sunt obligate să achite sumele restante rezultate din neîncasarea veniturilor din valorificarea fracțiilor reciclabile, prin intervenția OIREP-urilor.
Primarii au exprimat nemulțumiri față de modul în care ADI ECO Sibiu reprezintă interesele comunităților membre, precum și față de plasarea în sarcina UAT-urilor și a cetățenilor a accesoriilor (penalități, dobânzi, rata inflației), considerate nejustificate.
Președintele filialei, Valentin Ivan, a prezentat cazul comunei Sadu, unde debitul principal este de aproximativ 180.000 lei, accesoriile reprezintă 48%, respectiv circa 86.000 lei și debitul final ajunge la 266.400 lei, echivalentul a 40% din bugetul anual colectat din taxa de salubrizare.
Fiecare UAT va decide dacă formulează căi de atac în apel, sau își asumă plata sumelor prin grafic de eșalonare.
-
Pachetele de reformă ale administrației locale
Pachetele de reformă au fost analizate punct cu punct, fiind evidențiate nemulțumirea față de reducerea sumelor pentru echilibrare și a cotei IVG, tăierile liniare de personal, care afectează în mod nedrept UAT-urile ce funcționează deja cu personal subdimensionat și lipsa de predictibilitate și motivare a statutului funcționarilor publici.
S-a subliniat participarea unui număr semnificativ de primari la ședința organizată în cadrul Adunării Generale ACoR organizată la Parlamentul României, ca formă de exprimare instituțională a acestor preocupări.
Asociația Comunelor din România – Filiala Județeană Sibiu va reveni cu detalii suplimentare pe temele dezbătute.












