Primăria Sibiu pierde procesul cu sindicatul polițiștilor

Sindicatul Național al Polițiștilor din România (DECUS), alături de asociația „Evoluție în instituție”, au anulat în primă instanță actul prin care Primăria Sibiu a interzis protestul polițiștilor ce ar fi urmat să aibă loc în Piața Mare, în ziua Summitului UE, anunță reprezentanții asociației amintite.

De asemenea, municipalitatea sibiană este obligată să achite daune morale și cheltuieli de judecată. Juriștii Primăriei ar putea face recurs.

„Admite în parte acţiunea formulată, precizată şi completată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România „DECUS”. Admite în fond cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta asociaţia Evoluţie în Instituţie şi în consecinţă: Anulează decizia de emitere a avizului negativ nr. 9003 emisă la data de 07.02.2019 de către pârât. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 2500 lei daune morale. Respinge restul pretenţiilor. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 800 lei cheltuieli parţiale de judecată şi intervenientei suma de 500 lei cu acelaşi titlu. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare” este soluția pe scurt dată vineri, 11 octombrie, de Tribunalul Sibiu.

Reamintim că sindicatul polițiștilor a dorit să organizeze o adunare publică în Piața Mare, chiar în ziua în care la Sibiu s-au reunit șefii de stat sau de guvern ai țărilor din Uniunea Europeană. Scopul declarat al protestului era „de a arăta că sprijinim valorile europene, libertatea la adunare paşnică şi cea de liberă exprimare într-o ţară puternic afectată de guvernarea PSD şi de abuzurile permanente ale autorităţilor şi forţelor de ordine subordonate politic”.

„Ne exprimăm regretul că reprezentanții unei foste capitale culturale europene nu au înțeles necesitatea respectării drepturilor fundamentale, cu toate că noi înțelegem nevoia unor măsuri extraordinare de securitate pentru acest eveniment. Considerăm că excesul de zel de care dau dovadă autoritățile locale și cei care asigură serviciile de pază și protecție prin decizii precum închiderea școlilor, recomandarea locatarilor să părăsească orașul, interzicerea publicului de a întâmpina coloana oficială de la o distanță care să asigure protecție demnitarilor, este doar o altă dovadă a faptului că drepturile democratice și fundamentale ale cetățenilor nu sunt înțelese de către aleșii noștri”, a declarat Evelina Morar, membru al asociației „Evoluție în instituție”, pentru Mesagerul de Sibiu, după ce municipalitatea a respins solicitarea organizării protestului în Piața Mare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*