Primăria Municipiului Sibiu, prin intermediul specialiștilor Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), derulează în perioada 30 august – 8 septembrie un sondaj de opinie la nivelul Municipiului Sibiu cu privire la oportunitatea înființării de școli private cu predare în limba engleză, cu un curriculum internațional, de către entități dispuse să investească.
Foto: Primăria Municipiului Sibiu
“Primăria Sibiu susține educația locală prin extinderea, modernizarea și dotarea clădirilor unităților de învățământ publice și încurajează performanța școlară prin premierea elevilor cu rezultate deosebite. Prin acest chestionar dorim să aflăm dacă sibienii consideră că este necesară o diversificare a ofertei educaționale, dacă ar fi de interes pentru comunitate crearea de școli private cu predare în engleză și curriculum internațional și în ce măsură există disponibilitatea financiară a părinților de a plăti pentru acest tip de educație privată.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Prin acest sondaj se urmărește în principal identificarea nevoii înființării de școli private, percepția sibienilor referitoare la specificul acesteia, precum și interesul și disponibilitatea acestora de a-și înscrie copiii la astfel de unități de învățământ.
În prima etapă a sondării opiniei, operatorii IRES au aplicat chestionarul prin telefon, unui număr de 800 de persoane. În această a doua etapă, chestionarul va fi aplicat online, putând fi completat de toți cei interesați.
Îi invităm pe cetățeni să completeze online acest scurt chestionar, durata medie de răspuns fiind de aproximativ 5 minute. Chestionarul poate fi accesat aici: