Primăria Municipiului Sibiu, Serviciul Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat și Crucea Roșie Sibiu sunt parteneri în proiectul ”Prim ajutor în școli”, o inițiativă a Crucii Roșii Sibiu pentru instruirea profesorilor și a personalului auxiliar din unitățile de învățământ în sensul acordării primului ajutor în cazurile de urgență.
Foto: Primăria Municipiului Sibiu
„Inițiativa echipei Crucea Roșie Sibiu este binevenită. De aceea, am propus Consiliului Local și s-a aprobat acordarea unei finanțări în valoare de 28.000 de lei pentru organizarea acestor cursuri, fiind invitați să participe peste 200 de profesori și personal auxiliar, din unitățile de învățământ de stat. Este o investiție în siguranța elevilor, profesorii fiind astfel capacitați să salveze vieți, în cazul nedorit în care astfel de situații apar în timpul în care copii sau elevii sunt la creșă, grădiniță, la școală sau la liceu .”a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Cursurile vor începe din luna octombrie și se vor desfășura la Sala Transilvania timp de 14 săptămâni, pe parcursul întregului an școlar, în zilele de miercuri. Un instructor de la Crucea Roșie Sibiu va susține acest training cu grupe formate din câte 12 persoane.
Foto: Primăria Municipiului Sibiu
„Ideea de a organiza astfel de cursuri în școli a venit după tragedia de la Cluj, când o elevă a murit după ce s-a înecat cu un jeleu și nimeni din școala respectivă nu a știut să aplice banala manevră Heimlich care ar fi putut să îi salveze viața. Nu vrem ca astfel de tragedii să se repete, astfel că am inițiat acest proiect și ne bucurăm că am găsit un partener în Primăria Sibiu. Cei care vor participa la cursuri vor ști ce trebuie să facă în situații de urgență, în care intervenția promptă a profesorului poate face diferența dintre viață și moarte.” A declarat Raluca Morar, director Crucea Roșie Sibiu.
Cursurile vor acoperi situații precum înecul, stopul cardio-respirator, reacțiile alergice, intoxicațiile, hemoragiile, electrocutarea, crizele de epilepsie, leșinul, mușcăturile de animale, accidentul vascular-cerebral, etc. Se va învăța inclusiv manevra Heimlich și cum se face resuscitarea la adulți, copii și sugari.