Primarul Astrid Fodor propune Consiliului Local în ședința din această lună două proiecte prin care se creează încă 100 de locuri pentru preșcolari și 120 de locuri pentru ante preșcolari.
Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu: „Continuăm să extindem unitățile de învățământ, fie prin construcții noi, fie prin extinderea sau reamenajarea clădirilor existente. În cartierul Lazaret, vom cumpăra două imobile în care vom deschide o grădiniță cu 100 de locuri și o creșă cu 60 de locuri. La Liceul Energetic din Vasile Aaron, într-o clădire existentă și neutilizată vom amenaja o creșă cu 60 de locuri. Reamintesc că sunt în curs de asemenea două proiecte importante pentru construcția unei creșe în cartierul Ștrand și una în cartierul Țiglari, acestea urmând să adauge încă 195 de locuri pe care sibienii le vor avea la dispoziție pentru cei mici”.
Primăria Sibiu deschide o grădiniță și o creșă în cartierul Lazaret, pe strada Lebedei prin achiziționarea a două imobile care au funcționat înainte ca grădiniță privată, în proprietatea Asociației “Surorile Imaculatei din Genova”, care și-a încheiat misiunea în Sibiu. Achiziția se va realiza cu acordul Consiliului Local, după ce un evaluator autorizat a stabilit un preț în conformitate cu piața, iar proprietarul clădirii a fost de acord să vândă la jumătate de preț, fiind un obiectiv de maxim interes pentru comunitate.
Serviciul de Administrare a Unităților de Învățământ va împrospăta spațiile prin mici reparații și va dota clădirea grădiniței cu mobilier noi. În imobilul de lângă clădirea grădiniței, folosit anterior ca sediu administrativ, se va amenaja noua creșă. Conform atribuțiilor pe care le are, Inspectoratul Școlar Județean va face demersuri pentru acreditarea corespunzătoare a noii unități de învățământ, urmând să se angajeze și personalul necesar.
Investiție pentru amenajarea unei noi creșe în cartierul Vasile Aaron. În ședința Consiliului Local din această lună, primarul Astrid Fodor supune de asemenea aprobării Consiliului Local indicatorii tehnici și economici pentru amenajarea unei creșe cu aproximativ 60 de locuri într-o clădire neutilizată din curtea Liceului Energetic. Investiția este estimată prin studiile realizate la 5,3 milioane de lei. Clădirea are o suprafață de 1360 de metri pătrați și este structurată pe demisol și parter. Aceasta va fi supusă unor ample lucrări de modernizare a instalațiilor de utilități, recompartimentări și reabilitări ale spațiului existent. Spațiul creșei va fi separat de curtea Liceului pentru protecția micuților care vor frecventa această unitate.
Următorul pas este realizarea proiectului tehnic, iar ulterior se va contracta execuția lucrărilor necesare estimate să înceapă în acest an.