Primăria Sibiu cheltuiește aproape 362.000 lei pentru locurile de joacă

Primăria Sibiu a achiziționat, la începutul lui 2017, echipamente pentru amenajarea unor locuri de joacă. În prezent, instalarea acestora se apropie de finalizare.

“Pentru anul acesta ne-am propus să amenajăm locuri de joacă noi, o investiție necesară în cartierele unde astfel de spații nu existau sau nu erau suficiente. De asemenea, am achiziționat echipamente pentru completarea unora dintre locurile de joacă deja amenajate. Lucrările s-au încheiat în unele dintre aceste spații, iar altele sunt foarte aproape de finalizare și sper ca micii beneficiari, dar și părinții lor să se bucure de ele”, spune primarul Astrid Fodor.

Astfel, s-au creat locuri de joacă noi pe strada Doinei, pe strada Eftimie Murgu, pe Aleea Pajiștei, pe Calea Turnișorului, pe Aleea Picasso, pe șoseaua Alba Iulia, pe strada Gorăslău și în parcul Reconstrucției. La acestea se va adăuga un nou loc de joacă în cartierul Dioda, unde s-a identificat un spațiu mai mare decât cel ales inițial, pentru amenajarea acestei locații fiind în curs o procedură de achiziție pentru mai multe echipamente.

S-au completat cu echipamente locurile de joacă existente în următoarele locații: str. Ștrandului, bulevardul Mihai Viteazu, str. Oașa, str. Siretului, str. Plugarilor la intersecție cu Calea Cisnădiei, Aleea Seviș, Aleea Șelimbărului, strada Litovoi Vodă, strada Lungă și locul de joacă din cartierul Valea Aurie.

Contractul de achiziție a echipamentelor a fost semnat în luna ianuarie 2017 cu firma SC DUPEX SRL, la o valoare de 361.899,23 lei (inclusiv TVA). În baza acestuia s-au achiziționat diverse echipamente pentru joacă, precum tobogane, leagăne și balansoare, dar și complexuri de joacă. „În contextul valorii investiției și importanței acestor obiective publice pentru cetățeni, municipalitatea roagă sibienii să respecte normele de utilizare ale aparatelor pentru folosirea acestora în condiții de siguranță și să păstreze curățenia în aceste spații pentru un aspect civilizat”, se arată într-un comunicat de presă al municipalității.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*