Primăria Sibiu a obținut fonduri europene pentru reabilitarea termică a trei imobile de blocuri

Primăria Sibiu a obținut finanțarea din fonduri europene pentru proiectul de reabilitare termică a unor blocuri de locuințe din Sibiu în vederea creșterii eficienței energetice.

Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operațional Regional, axa prioritară 3. Valoarea totală a acestuia este de 2.173.256 lei, din care 906.335 lei reprezintă contribuția municipiului Sibiu și a asociațiilor de proprietari, așa cum anunța Mesagerul de Sibiu în vara anului trecut.

Contractul de finanțare a fost semnat în această săptămână de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Odată obținute fondurile, Primăria Sibiu va organiza o procedură de achiziție pentru realizarea proiectului tehnic și o altă procedură pentru contractarea lucrărilor propriu-zise.

Asociația locatarilor de pe Aleea Biruinței nr. 5 a lucrat la dosar aproape doi ani

Proiectul prevede reabilitarea termică a trei clădiri de blocuri pentru care asociațiile de proprietari au depus proiecte la Primărie în urma apelului public și care s-au încadrat în criteriile specificate în ghidul solicitantului: Aleea Biruinței, nr. 5, Calea Dumbrăvii, nr. 26, str. Rusciorului, nr. 31, bl. 16.

Toate cele trei imobile au fost construite înainte de 1990 și au un grad redus de eficiență energetică.

Principalele lucrări care se vor efectua prin acest proiect includ:

· izolarea termică prin anveloparea clădirii

· termoizolarea planșeului peste ultimul etaj, a celui peste subsol și a soclului clădirii

·  înlocuirea tâmplăriei clasice exterioare cu tâmplărie PVC cu geam termoizolant

· înlocuirea sistemului de colectare a apelor pluviale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*